În amintirea lui Iordan Chimet

În Animal pe moarte , romanul lui Philip Roth (Editura Polirom, 2006, în traducerea Irinei Petraş), la p. 172, povestitorul, profesor de literatură la o universitate americană, stă la căpătîiul colegului său George, aflat în agonie după un violent atac cerebral. În jurul muribundului sînt soţia Kate, fiica Betty, fiul Tom:

"Cînd Betty s-a apropiat, a prins-o şi a tras-o cu braţul pe după umeri spre el, aşa încît a putut-o săruta pe gură. ŤDa, tată», a spus ea, Ťda, eşti cel mai bun tată, cel mai bun.» Era uimitoare toată acea forţă ivită în el după atîtea zile de zacere în nemişcare şi vlăguire, în care atîrnase cumva acolo şi îşi dădea ultima suflare, forţa considerabilă cu care o trăgea pe Betty spre el şi încerca să-i vorbească. Poate n-ar trebui să-l lase să moară, m-am gîndit eu. Dacă nu se făcuse tot ce era posibil? Dacă asta voia el să demonstreze? Dacă în loc de bun-rămas, el dorea să le spună ŤNu mă lăsaţi să mor! Faceţi tot ce puteţi să mă salvaţi!»?

Apoi George a arătat spre mine. ŤSalut, George», am spus. ŤSalut, prietene. Sînt David, George.» Şi cînd m-am apropiat de el, m-a înhăţat ca şi pe Betty adineauri şi m-a sărutat şi pe mine pe gură. Nu avea nici un miros necrotic, nici o duhoare bolnăvicioasă, nici un fel de putoare - doar respiraţia caldă, fără miros, parfumul pur al fiinţei şi cele două buze uscate. A fost prima dată în viaţă cînd eu şi George ne-am sărutat. Din nou mormăitul: George arătă acum spre Tom. Spre Tom şi apoi spre piciorul lui descoperit de la capătul patului. Cînd Tom, crezînd că vrea să-i tragă cearşaful peste picioare, începu să îndrepte aşternutul, George mîrîi şi mai tare şi arată din nou spre picior. ŤVrea să i le ţii», zise Betty. ŤDar pe unul nici măcar nu-l simte», răspunse Tom. ŤApucă-l de celălalt», zise Betty. ŤÎn regulă, tată, am înţeles. Te-am înţeles.» Şi To