Presedintele a promis sa redea increderea romanilor in institutii. Dar cum poti sa faci asta cind toata lumea asteapta sa intervii personal in diverse situatii, peste capul si autoritatea institutiilor, te someaza sa o faci, se supara daca nu intervii si te lauda cind o faci?
Cea mai importanta misiune a mandatului lui Traian Basescu este reconstructia statului. Este o sarcina autoasumata, caci Presedintele a repetat obsesiv in campania electorala o tema deloc atractiva si spectaculoasa: functionarea institutiilor. A fost un caz rar in care un candidat spectaculos in sine abordeaza sistematic o tema plicticoasa.
Constructia institutionala este si o sarcina ingrata pentru un om politic. Nu se pot taia panglici, nu face stiri spectaculoase si, culmea, nici macar nu are efecte imediate. Istoria ar putea confirma ca numai asa, prin institutii, se poate dezvolta o democratie, mai ales in contextul lipsei acute de spirit civic de care sufera Romania. Dar cui ii pasa de istorie?
E drept ca, atunci cind s-a proclamat Presedinte-jucator, Basescu a incurajat ideea ca va interveni cind oamenii simt ca sistemul nu merge. A incurajat, constient sau nu, asteptari de tipul Cuza-Voda, cu Domnul care indreapta greselile, nedreptatile sau abuzurile sistemului. Trebuie sa precizez ca nu intru in corul celor care vad pericolul instaurarii unei dictaturi basesciene.
Dincolo de greselile pe care le-a facut, Basescu nu a dat nici un semn ca ar dori sa iasa din cadrul democratic si, oricum, indiferent de ce ar dori el, e impiedicat de doi factori majori: a) baza sa de putere e limitata, mult mai limitata decit a fost cea a lui Adrian Nastase pina in 2004 sau a lui Ion Iliescu pina in 1996; b) Romania a intrat pe o traiectorie in care o tentativa de restringere
a democratiei ar aduce pierderi imediate pe care nici un virtual dictator nu
