Conducerea regiei locale de apa-canal a anuntat ca a stabilit prioritatile in ceea ce priveste ordinea remedierii avariilor in reteaua de furnizare a apei potabile in cartierul Chercea. Asta in conditiile in care, in ultimele doua luni de zile, din cauza lucrarilor la extinderea retelei de canalizare pe proiectul ISPA, s-au spart mai multe conducte de apa, fiind necesara intreruperea furnizarii catre consumatorii din anumite zone ale cartierului. Astfel, purtatorul de cuvint al RA "Apa", Elena Dragan, a explicat ca, la acest moment, se lucreaza la remedierea avariei pe strada Viforului, "o lucrare complexa si dificila". Urmeaza apoi pe lista de prioritati remedierea avariei pe strada Lotrului intre strada Comuna din Paris si Alexandru Vlahuta, cu racordarea tuturor strazilor care intersecteaza strada Lotrului, dupa care echipele de interventie se vor muta pe strada Vasile Sirbu (intre strazile Comuna din Paris si Bobilna), unde vor face racordarea tuturor strazilor care intersecteaza strada Vasile Sirbu. Pe lista de prioritati urmeaza remedierea avariei de pe strada Spiru Haret, intre strazile Ion Slavici si Vlahuta, apoi remedierea avariei survenita pe strada Moldovei, intre strazile Lotrului si Focsani, iar in ultima faza se va interveni pe strada Eftimie Murgu, intre strazile Spiru Haret si Vasile Bancila.
"Prioritatile in ceea ce priveste interventiile in remedierea avariilor s-au stabilit in functie de ordinea cronologica a inregistrarii avariilor si implicit in functie de vechimea lipsei apei la consumatorii din zona. In functie de modul in care se deruleaza lucrarile de remediere a avariei de pe strada Viforului, precum si a termenului de finalizare a acestora, este posibil sa se intervina mai devreme pe strada Moldovei unde, la fel, sint lucrari complexe, urmind a fi inlocuita conducta veche pe intreaga lungime a strazii si unde urmeaza sa se execu