Spune-mi, Catalin Mitulescu: astepti sau iti imaginezi, intr-o sala de cinema din Romania, un succes similar cu cel de ieri, de la sectiunea Un certain regard, in sala arhiplina a proiectiei oficiale din Palatul festivalului?
Domnule Valerian Sava, primul moment cind m-am simtit fericit ca mi-am gasit locul in acest festival a fost inaintea proiectiei oficiale, dupa proiectia preliminara pentru presa, cind eu dadeam in alta parte un interviu pentru ziarul Le Figaro. Eram foarte interesat sa aflu ce se intimplase la proiectia pentru critici si jurnalisti, care sint mai reci, mai circumspecti. Si am primit prin SMS vestea ca totul a fost convenabil, dupa care eram instiintat de reactia aceea pe care ati avut-o dumneavoastra...
Ma deconspiri si ma vei obliga sa ma justific printr-un subtitlu.
- Dreptul la lacrimi al criticului
Cel mai mult m-a emotionat insa reactia salii la a doua proiectie, oficiala, cind am recidivat.
Sigur ca-mi doresc foarte mult sa se intimple si in tara ce s-a-ntimplat aici. imi doresc, astept, dar, sincer, mai mult nu pot spune.
Un moment-cheie al filmului dumitale este spre sfirsit, cind fata si primul dintre baieti, care va muri la Revolutie, fac in cele din urma dragoste. Dar ei au trecut prin atitea incercari straine de orice iubire, incit nu mai stiu sa se bucure, sa jubilize. Bucuria, placerea, credinta, visul ne-au fost atrofiate, daca nu amputate, incit e o tragedie sa vezi cum nu stim ce inseamna emotia. De unde imbicsirea filtrului critic cu reziduuri ideologico-tematiste sau cu mici snobisme de roboti informatici, la un film cu impulsuri emotive de cinema autentic, in multe dintre secventele sale.
Va inteleg foarte bine nelinistea si este si o teama a mea. Dar, sincer sa fiu, nu am aceasta teama fata de spectatorul de cinema. Am oarecum aceasta teama fata de mediul – sa-i
