Doina Andrei din Târgu Mureş, şi-a dorit de când se ştie să plece într-o vizită în Italia. Încă din timpul şcolii, în orele de istorie, atunci când se vorbea despre Imperiul Roman, cele ce se discutau şi o fascinau. Trăia cu ochii deschişi întreaga poveste. Anii aceia au trecut de foarte multă vreme, dar dorinţa i-a rămas ascunsă în suflet. Nu a mai spus-o nimănui pentru că în anii de dinainte de 1989, considera că e periculos, iar viaţa devenise tot mai grea, din cauză că nu mai putea să viseze.
Şi totuşi, în anul 2001, când ea a săltat peste bariera celor 40 de ani, minunea s-a produs. “Fiul fratelui meu a plecat la muncă în Italia. Şi după câteva luni, timp în care îl vedeam pe fratele meu mustăcind prin preajma mea, Dragoş, fiul lui, mi-a dat un telefon, să mă prezint mâine la bancă şi tatăl lui îmi va da nişte bani pentru ca eu să pot pleca să văd Italia. Să îmi îndeplinesc visul.
Cum a început totul?
Ca oricare alt om, în loc să sar în sus de fericire, să mă comport exact aşa cum se simţea sufletul meu, am început cu veşnicele motive, că nu trebuie, că nu de aia ai plecat tu la muncă, că una, că alta. Atunci Dragoş mi-a spus că dacă eu mi-am sacrificat viaţa ca să îl cresc, el îmi oferă o vacanţă. Ce mai, nu am mai aşteptat o altă invitaţie… M-am oprit prima dată în Veneţia, dar sincer, mirosul acela nu-mi dădea pace. Şi aşa am ajuns la Roma". Aici Doina s-a oprit din povestit pentru că emoţia era prea mare. Dar continuăm noi povestea. După zile întregi în care nu a simţit nevoia să vorbească cu nimeni, într-o dimineaţă devreme, la o cafea, se uita foarte insistent la un bărbat aflat pe bancheta din faţa ei. El s-a uitat la ea şi s-au tot uitat aşa pierduţi până când cafeaua s-a terminat şi căldura i-a gonit de acolo. În dimineaţa următoare Doina s-a aşezat în acelaşi loc plină de speranţă… şi Marco era deja acolo. Ce a urmat? O poveste de
