Cercetătorul de peste o sută de ani care va avea curiozitatea să se aplece asupra presei noastre culturale de azi va fi uimit de amploarea pe care au luat-o la începutul secolului douăzeci şi unu atacurile unor tineri scriitori şi mai ales ales ale unor tineri fără talent cu veleităţi de scriitori împotriva scriitorilor consacraţi din generaţiile anterioare. Mereu s-a întâmplat în istoria literaturii ca vârstnicii să fie contestaţi de tineri, dar niciodată contestarea nu a fost atât de lipsită de eleganţă şi atât de descalificantă pentru contestatari ca în prezent.

Tinerii care iau cu asediu, în momentul de faţă, viaţa literară au, la figurat vorbind, figuri famelice şi o imobilă grimasă de dispreţ, pe care nu o atenuează nici un argument al asediaţilor. Seamănă cu nişte barbari, iar acţiunea lor cu o barbarie, întrucât nu respectă nici o regulă a competiţiei sociale.

Nu toţi nou-veniţii procedează astfel. Este vorba doar de o ceată de inşi agitaţi, mai inteligenţi sau mai puţin inteligenţi, mai cultivaţi sau mai puţin cultivaţi, dar toţi insolenţi şi cinici.

Acum caţiva ani, când echipa de fotbal a României a învins-o pe aceea a SUA şi când tineri exaltaţi (băieţi şi fete) îşi manifestau bucuria ţopăind pe maşinile din parcări şi urinând pe parbrizele lor, am văzut în spatele Teatrului Naţional o scenă greu de uitat. Mai mulţi huligani îi înconjuraseră pe doi bătrâni, probabil soţ şi soţie, care ieşiseră la plimbare, şi îi biciuiau cumplit, peste faţă şi peste mâini, cu nişte bucăţi de sârmă, reproşându-le că nu se bucură alături de ei de succesul echipei naţionale şi obligându-i să se bucure! Bătrânii nu înţelegeau ce li se cere (probabil nici nu auzeau bine), iar pe feţele şi mâinile lor şiroia sângele.

În acest gen de "impetuozitate tinerească" se înscrie pentru mine atacarea de către unii autori tineri a lui Mihai Eminescu, a lui Nich