În imensa corespondenţă primită de Nicolae Iorga, editorii Petre Ţurlea şi Stelian Mândruţ au ales o secvenţă tematică: aceea privitoare la relaţiile unor universitari clujeni cu Nicolae Iorga, de la înfiinţarea Universităţii româneşti din Cluj, în 1919, şi până la moartea savantului, în 1940. E vorba de 283 de scrisori, dintre care numai 24 au mai fost publicate. Avem astfel un important material documentar inedit, ce merită să fie explorat şi interpretat în multiple feluri. E un eşantion semnificativ din viaţa intelectuală a Clujului interbelic, axat pe dezvoltarea învăţământului superior, dezvăluind numeroase aspecte despre raportul dintre provincie şi centru, dintre politică şi mediul cultural, dintre o serie de instituţii în formare şi o mare personalitate (ştiinţifică, academică, politică) de al cărei gir era nevoie ca autoritate legitimatoare şi întemeietoare. Nicolae Iorga a avut un rol catalizator atât în construcţia unor instituţii ardelene (în principal, a Universităţii româneşti la Cluj, dar şi a altor instituţii), cât şi în biografia unor personalităţi, pentru a se afirma, pentru a dialoga sau pentru a se consulta pe subiecte de specialitate. I se adresează din Cluj sau din alte locuri atât tineri aflaţi la început de drum, cât şi intelectuali consacraţi. Îi scriu nu numai istoricii (N. Bănescu, Al. Lapedatu, C. Marinescu, I. Ursu, Ştefan Meteş, Silviu Dragomir, Victor Motogna, G. G. Mateescu, I. Lupaş) şi filologii (Vasile Bogrea, Sextil Puşcariu, G. Bogdan-Duică, Th. Capidan, N. Drăganu, Ion Breazu), dar şi filosofi (Marin Ştefănescu, Ştefan Bezdechi), medici (Gh. Popovici, Iuliu Orient, Iuliu Moldovan, Valeriu Bologa), pedagogi (Onisifor Ghibu), istorici de artă (Coriolan Petranu, G. Oprescu) şi chiar matematicieni (Petre Sergescu), psihologi (Fl. Ştefănescu-Goangă), etnografi (Romulus Vuia), agronomi (Marin Chiriţescu-Arva), economişti (George Leon),