Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetele de la Pandurii au ratat Cupa României

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 2 iunie 2006 ·

Divizionara A de fotbal feminin Pandurii Târgu Jiu a pierdut chiar pe teren propriu primul trofeu din acest an, Cupa României, care a revenit pentru a treia oara consecutiv fotbalistelor de la Clujana Cluj. Aproape 400 de curiosi s-au strâns in tribunele „Municipalului“ pentru un spectacol inedit si nu au avut ce regreta. Dupa o prima repriza anosta, jucata parca in ritmul acordurilor fanfarei Armonia, care deschisese „balul“, fotbalistele s-au dezlantuit dupa pauza, reusind faze spectaculoase, ce au ridicat spectatorii in picioare de mai multe ori decât au facut-o „pandurii“ lui Ungureanu. Fanii au facut haz de necaz, atribuind fiecare stângacie tehnica a fotbalistelor unui jucator de la Pandurii, iar exemple au avut din belsug. Gorjencele au predat o lectie de devotament si daruire din care Buta, Popete, Armel, Pustinjakovic si Vranjkovic, prezenti in tribune, au avut ce invata. Florentina Spânu a deschis scorul, in minutul 47, pentru Clujana, iar oltencele au egalat, doua minute mai târziu, prin Andreea Cojocaru. Laiu le-a readus pe ardelence in avantaj ('51), iar Burtica a egalat cu cinci minute inainte de final. Superioare din punct de vedere fizic, tactic si tehnic, clujencele au dat lovitura in minutul 90, prin Sucila, declansând hora bucuriei pe gazonul „Municipalului“. „Panduristele“ se pot revansa in finala campionatului national, care va fi gazduita de Complexul Mogosoaia la finalul saptamânii. In semifinale, Pandurii Târgu Jiu va intâlni mâine, de la ora 11.00, Motorul Oradea, iar de la ora 13.00 Clujana Cluj va juca cu FC Târgoviste. Câstigatoarele vor disputa finala campionatului national, elevele lui Cornel Tigveanu având ocazia sa câstige in premiera pentru judetul Gorj primul titlu national la fotbal. Divizionara A de fotbal feminin Pandurii Târgu Jiu a pierdut chiar pe teren propriu primul trofeu din acest an, Cupa României, care a revenit pentru a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Aproximativ 1,2 milioane de euro au fost încasările în 2024 din evenimentele desfăşurate la Arena Naţională

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că încasările realizate anul trecut din evenimentele desfăşurate pe Arena Naţională - concerte, meciuri şi alte manifestări - se ridică la aproximativ 1,2 milioane de euro. ”Aproximativ 1,2 milioane

Crin Antonescu: Călin Georgescu ar fi preferabil să fie eliminat de oameni cu ştampila la vot / Situaţia ideală ar fi să vină în această competiţie, măcar pentru a ieşi din stadiul de hologramă

News.ro acum o ora
Crin Antonescu, candidatul desemnat al coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, crede că ar trebui să i se permită lui Călin Georgescu să candideze, pentru că ”ar fi preferabil să fie eliminat de oameni cu ştampila la vot”. ”Situaţia i

Cum explică DGASPC Mureș situația copiilor găsiți încuiați în centre și tratați cu medicamente expirate. "Suntem în reorganizare"

Ziare.com acum 43 minute
Directorul general al Direcției Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Hajnal Katalin Miklea, susține că cei 63 de copii cu dizabilități din cele patru centre din Târgu Mureș ar fi bine îngrijiți, deși acestea sunt supra-agl

Scandal în Polonia, unde un general a fost demis după ce mine antitanc au fost găsite la IKEA

News.ro acum o ora
Ministrul polonez al apărării a demis un general de rang înalt care ar fi responsabil pentru pierderea a sute de mine antitanc care au fost găsite în cele din urmă în apropierea unui depozit IKEA, relatează POLITICO şi Reuters. „Dorim să vă informăm

Crin Antonescu: „Sunt foarte posibil, foarte probabil candidatul coaliţiei”. Ce spune despre testarea sa în sondaje

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a declarat sâmbătă, la Prima TV, că este „foarte posibil, foarte probabil” candidatul coaliţiei de guvernare la prezidențiale şi a spun că PSD are nevoie de un congres pentru a desemna candidatul la alegerile pre

FEMEIE din Gorj, implicată într-un accident în Vâlcea. Acum este la spital

Gazeta valceana acum o ora
La data de 11 ianuarie 2025, în jurul orei 11.00, polițiștii din orașul Horezu au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 67, pe raza comunei Măldărești. Din primele verificări efectuate la faț

O mireasă a cerut anularea căsătoriei, după ce a aflat că nunta „falsă” făcută pe Instagram cu un influencer a fost, de fapt, reală

HotNews acum 5 ore
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce a realizat că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală, relatează BBC. Mireasa a declarat că partenerul ei a fost un influencer c

Averea Maiei Sandu a scăzut în 2024, anul campaniei electorale pentru realegere

News.ro acum 2 ore
Averea preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a scăzut în 2024, anul în care şi-a desfăşurat campania electorală pentru realegerea sa în fruntea statului, potrivit declaraţiei de avere depuse la începutul noului an. În 2023, Maia Sandu declara

Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală

Mediafax acum 37 minute
Vorbind cu reporterii la Washington, vineri, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat că politica economică globală se confruntă cu „destul de multă incertitudine” în 2025, în special în jurul politicii comerciale a celei mai mari

Mii de români rămân fără locuri de muncă, la început de an. Care sunt cele mai afectate zone din țară

Ziare.com acum 2 ore
La sfârșitul anului 2024 și începutul anului 2025, mii de români au rămas fără loc de muncă, iar altele câteva mii sunt amenințate de concedieri în diverse sectoare. Cele mai afectate industrii sunt cele auto, confecțiile textile și IT. În Maramureș

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/4°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/0°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°