La graniţa irakiană ar fi trebuit să descarce marfa şi să o predea reprezentanţilor unei firme irakiene. Aceştia însă nu au apărut, iar românii au rămas în Irak, la Zaco, pentru că La graniţa irakiană ar fi trebuit să descarce marfa şi să o predea reprezentanţilor unei firme irakiene. Aceştia însă nu au apărut, iar românii au rămas în Irak, la Zaco, pentru că autorităţile irakiene nu le permit să se întoarcă acasă.
Incidentul este negociat în prezent pe canale diplomatice. Ambasadorul României în Irak, Mihai Stuparu, a prezentat situaţia românilor la cabinetul primului-ministru irakian, Nuri al-Maliki, şi a primit asigurări că autorităţile vor interveni pentru rezolvarea situaţiei. Faptul că zona este sub dublă autoritate, kurdă şi irakiană, îngreunează demersurile. Contactat de Adevărul, consilierul pe probleme politice al Ambasadei României la Bagdad, Octavian Hârşeu, a declarat că vinovate de situaţia în care se află conaţionalii noştri sunt şi firmele de transport româneşti care erau obligate să-şi instruiască angajaţii în privinţa legislaţiei irakiene. Potrivit acestuia, ei trebuiau să-şi declare rezidenţa în 48 de ore, lucru care nu s-a întâmplat.
Ajutaţi de "tir"-iştii turci
Din păcate, situaţia din Irak nu permite consulului nostru la Bagdad să se deplaseze la Zaco pentru a le asigura asistenţă la faţa locului, mai ales că şoferii nu ştiu nici măcar limba engleză. Norocul lor este că locul unde se află este o zonă de tranzit intens şi au putut apela la colegii lor turci, şoferi de tir, să facă pe interpreţii, mulţi dintre aceştia ştiind româneşte. Octavian Hârşeu ne-a mai spus că ambasada le-a transmis celor opt şoferi să rămână la sediul Poliţiei din Zaco, unde se află în siguranţă.
Firmele de transport nu au ţinut cont de recomandarea MAE
Luna trecută, Ministerul Afacerilor Externe a recomandat cetăţenilo