Fara indoiala, angajatii societatii de termoficare timisorene sunt niste persoane fericite. Pentru ca fac parte din acea categorie de romani, foarte numeroasa daca este sa dam crezare sondajelor, care isi doresc sa lucreze la "stat". Multa vreme am crezut ca notiunea de "stat" se refera la institutia si termenul politico-filozofic cu acest nume, la statul caruia ii platim taxe si impozite, dar care este si cel mai mare angajator al tarii. De cand pe strada mea a inceput insa complicata operatiune de schimbare a tevilor de incalzire, mi-am dat in sfarsit seama la ce se refera acesti oameni cand spun ca vor sa lucreze la "stat". Ei isi doresc, de fapt, sa ia bani pentru ca se pricep sa stea. Sunt profesionistii statului. Coincidenta face ca pe strada paralela sa se deruleze o alta investitie la infrastructura orasului, una de anvergura mult mai mare, prin care se inlocuiesc liniile de tramvai, dar si toata gospodaria subterana aferenta. Contrar asteptarilor, aici s-a demontat, s-a excavat, s-a inlocuit, s-a acoperit, s-a betonat si s-au asezat sinele in mai putin de o luna. Deoarece beneficiarii lucrarilor sunt tot societati si regii ale municipalitatii, m-am intrebat de ce la linia de tramvai lucrurile s-au rezolvat intr-o luna, iar pe strada mea in trei saptamani nu s-a reusit nici macar decopertarea in totalitate a canalului care adaposteste tevile cu pricina. Explicatia vine din sondaje: cei care schimba sinele de tramvai nu lucreaza la "stat". Au ghinionul sa fie printre cei care trebuie sa munceasca la "privat", unul care a castigat lucrarea in discutie. Iar patronul nu are timp si bani de pierdut. Mai vrea sa obtina si alte contracte, asa ca sta cu ochii pe angajati zece ore pe zi, sase zile pe saptamana, cu toate utilajele, materialele si camioanele in mis-care. La "stat", in schimb, nu sunt de nici unele, dar in special chef de munca si interes din partea