Nicola şi-a mărturisit vârsta din buletinAflată într-una dintre cele mai bune perioade ale vieţii sale profesionale, cu o agendă foarte încărcată, Nicola a fost, ieri la prânz, invitata de
Nicola şi-a mărturisit vârsta din buletin
Aflată într-una dintre cele mai bune perioade ale vieţii sale profesionale, cu o agendă foarte încărcată, Nicola a fost, ieri la prânz, invitata de onoare a ziarului Adevărul. Ea a acceptat să vină la cortul instalat în zona Fântânii de la Universitate şi să se "joace" cu vorbele, conectată la "detectorul de adevăr" şi asistată de psihologii specializaţi în interpretarea rezultatului. Nici măcar prezenţa camerei de luat vederi şi a echipei de la Antena 1 nu i-a dat solistei vreo emoţie, aşa că i-a primit să o filmeze exact în momentul în care s-a supus probei adevărului N-a ocolit niciun răspuns, a vorbit despre viaţa ei personală, despre cei trei copii ai săi, ba chiar, renunţând la cochetăria tipic feminină, şi-a spus şi vârsta exactă: "Am 38 de ani, ca să se ştie şi să nu mai apară prin presă informaţii eronate pe acest subiect", a precizat Nicola. Când testul s-a încheiat, vedeta a trecut la un altfel de "interogatoriu", cel al jurnaliştilor de la Antena 1. Care au descusut-o cam tot atât de mult cât şi cei doi psihologi de serviciu. Concluzia ar fi că, dacă luăm în calcul rezultatul testului şi zâmbetul larg al Nicolei, ea nu are nimic de ascuns. Au urmat "şedinţa foto" de rigoare şi asaltul fanilor care se nimeriseră întâmplător prin zonă şi nu puteau rata ocazia să intre în vorbă cu vedeta lor preferată
Doroftei a făcut detectorul KO
Deşi a trecut ceva vreme de când a agăţat în cui mănuşile de box, Leonard Doroftei rămâne unul dintre cei mai iubiţi sportivi din România. Iar dovada că lucrurile stau aşa am primit-o ieri, când fostul campion mondial a acceptat provocarea lansată de ziarul nostru de a