După egalul din derby-ul cu Forex, care a anulat în mare parte şansele de calificare la baraj, echipa fanion a oraşului s-a resemnat şi a început pregătirile pentru sezonul viitor. De altfel, preşedintele Consiliului de Administraţie, Ioan Neculaie, a explicat strategia clubului pe care îl conduce. „FC Braşov nu ia şi nu va lua în calcul o posibilă cumpărare a unui loc în Divizia A şi nici nu va fi vorba de vreo fuziune cu o echipă, fie că e vorba de formaţie braşoveană sau oricare alta. FC Braşov a avut o şansă pe care a ratat-o. La baraj va merge Forex şi le urăm succes. Din sezonul 2007-2008, cluburile vor avea nevoie de o bază sportivă ultra-modernă pentru a primi licenţa. Pe lângă nocturnă, stadionul va trebui să aibă ambele tribune acoperite, lucru care se va întâmpla la FC Braşov. Nu este o promisiune electorală, este un obiectiv realizabil. În următorii doi ani vom face o formaţie care se va bate la promovarea în prima divizie. Legat de meciul dintre Forex şi Precizia, clubul nostru spune că ar fi legal dacă am oferi o sumă de bani pentru a-i stimula pe oaspeţi. Nu se pune însă problema pentru că aşa cum am zis avem altă strategie.”
Reconstrucţia, cuvântul de ordine
Cornel Ţălnar a vorbit despre meciul de sâmbătă cu Forex, dar şi despre reconstrucţia echipei, una absolut obligatorie pentru sezoanele care vin. „Felicit Forexul pentru rezultatul obţinut, dar le mulţumesc şi băieţilor mei pentru primul loc obţinut în clasamentul returului. Vom face o echipă competitivă pentru sezonul viitor şi jucătorii care vor veni la vară sper să aibă mai multă ambiţie pentru îndeplinirea obiectivului. Au mai fost inexactităţi în acest retur, am pierdut puncte importante cu Ceahlăul, la Galaţi sau Târgovişte, dar şi arbitrajul criminal al lui Corpodean de la meciul cu Forex, au făcut ca noi să ratăm calificarea la baraj.” După egalul din derby-ul cu Forex,