Una dintre cele mai evidente mentalitati ale regimului din Romania de dinainte de 1990 este reflectata si astazi in ghiseele la care se asaza la coada contribuabilii: este vorba despre prea bine cunoscutii pereti din sticla (uneori mata..), avand la nivelul buricului solicitantului o deschizatura mica. Pentru a i se putea adresa functionarului din partea cealalta a paravanului, cetateanul trebuie sa faca o plecaciune adanca, spre a se putea cobori la deschizatura magica. Ceea ce duce implicit, macar in inconstient, la senzatia de profunda umilinta cu care esti obligat sa i te adresezi operatorului de la ghiseu, preaputernicului reprezentant al statului stapan. In continuare, a doua cutuma care persista cu cerbicie este ignorarea totala a sesizarilor venite de la contribuabili. Prin telefoane, prin presa traditionala sau prin cea electronica, ai sanse minime de a obtine un raspuns de la oficialitati - in afara cazurilor fericite cand primesti in mana un inscris tip, total depersonalizat si care te convinge sa nu mai revii niciodata. Decat la ghiseul de la nivelul cordonului, unde nu poti decat, cel mult, sa-ti versi amarul pe o functionara platita pe post de Recycle Bin. Nici macar o sesizare a presei nu prea are sanse mai mari de a fi luata in seama de catre celelalte puteri ale statului, ample dezvaluiri nefiind urmate decat tot de tacere sau de raspunsurile stas. Nici o prevedere legala ca institutia vizata sa fie obligata a raspunde presei nu este operativa. Intr-o tara in care contactul dintre mass-media si celelalte puteri este obturat, discutia despre democratie constituie doar un bun subiect de simpozioane. Partea cea mai neplacuta este ca optimismul romanului ramane intact, mai ales daca este izvorat din disperare. Cetateanul continua sa se adreseze ghiseului de presa, mai sperand sa obtina pe acea cale un raspuns la problemele sale. Din pacate, nadajduita ve