Cronicarul de film are obositoarea sarcină de a fi mereu cu temele la zi. Toată existenţa lui e pe fast forward": trebuie să vadă toate noutăţile cinematografice în avans şi, dacă e posibil, să scrie despre ele cît de repede poate. O sarcină care mie una mi se pare niţel ipocrită. După cîte pelicule văzute şi scrise" te faci cronicar de film orientat doar către pelicule viitoare? Se poate considera atunci că ţi-ai făcut şi temele trecutului? Aş prefera hibridul, încrucişarea dintre criticul de film şi analistul de film (calchiez din engleză, fireşte), ultimul avînd privilegiul unei aprofundări eseistice a subiectului, care ar fi oricum mai de sinteză", dar şi a evitării - parţiale, cel puţin - a unei judecăţi de valoare. Prima specie are numeroase exemplare autohtone, a doua, doar cîteva. Iar aspiraţia mea la hibriditate n-are şanse să se petreacă prea curînd, deşi există reminiscenţe ale unei treceri bruşte din (2) în (1). Aşa că, fiind doar cronicar, îmi vărs cenuşă în cap pentru trei filme pe care le-am văzut cu întîrziere, dar de care merită scris: Culmea furiei (noutate DVD), plus Piscina şi Reconstrucţie, cele din urmă putînd fi vizionate pe unicul canal pay TV din Romînia.

Să încep cu Culmea furiei. Am avut o discuţie mai demult cu Alex Leo Şerban, el menţionînd că Gwyneth Paltrow ar fi meritat un Oscar de interpretare feminină anul acesta, eu nevăzînd filmul despre care vorbea şi neputîndu-mă gîndi la o actriţă căreia i-aş atribui trofeul. Ei, nici acum n-am văzut pelicula de care vorbea Leo, dar i-aş da un Oscar lui Joan Allen pentru rolul din Culmea furiei. Ca şi în Da al lui Sally Potter, făcut cu un an înainte, joacă rolul unei femei căsătorite şi nefericite, care găseşte amorul (sau mai degrabă amorul o găseşte pe ea, avînd în vedere cele două personaje feminine la fel de disponibile ca nişte fortăreţe) în altă parte. Situaţii similiare, rol