Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zebrele morţii

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 2 iunie 2006 ·

Scriam, nu cu mult timp în urmă, de anomaliile rutiere care brăzdează Târgu Mureşul. Adică despre multele semafoare prost setate, în ceea ce priveşte timpul, dar, mai ales, despre semnele de circulaţie lipsă sau despre trecerile de pietoni prost amplasate. Două dintre "zebrele" aiurea trasate sunt cele din cartierul Unirii, de pe strada Voinicenilor, colţ cu Tisei şi de pe strada Decebal, colţ cu Voinicenilor. Ambele sunt plasate la mai puţin de 20 de metri de curbă. Tradus în vizibilitate, acest lucru este echivalent cu un dezastru, mai ales că sensul unic din zonă îi determină pe mulţi dintre şoferi să circule cu viteze mult peste limita admisă.

Astfel, nu este de mirare că mulţi dintre cei care traversează străzile pe cele două treceri de pietoni preferă să treacă strada prin altă parte, unde au vizibilitate mai bună.

Zilele trecute, câţiva muncitori trasau cu zel liniile albe de la trecerile de pietoni din cartierul Unirii, despre care vorbeam, exact peste cele vechi. Adică pe aceleaşi amplasamente periculoase. E o dovadă că nici semnalele lansate de noi şi nici prezenţa poliţiştilor de la circulaţie în zonă, nu au avut vreun efect.

Cei din Primăria Târgu Mureş s-au spălat rapid pe mâini, spunând că e nevoie de o sesizare din partea locatarilor din zonă pentru ca trecerile de pietoni să fie amplasate în altă parte. Cu alte cuvinte, ca să repari o anormalitate (trecerile de pietoni cu pricina au fost gândite pentru un alt regim de circulaţie în zonă), e obligatoriu să treci peste o serie de baraje birocratice.

Ca în atâtea alte situaţii petrecute într-o Românie mereu paradoxală, rezolvarea problemei va veni, din păcate, doar în urma unui nenorociri. La primul accident grav se vor trezi cei în cauză şi vor face modificările de rigoare.

Până atunci, oamenilor din zonă nu le rămâne decât să încalce legea pentru a nu-şi risca viaţa.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 5 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 7 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 9 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 9 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 13 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 7 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 8 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°