Fostul atacant al lui Getafe, Gheorghe Craioveanu, are mai multe oferte pe care le-ar putea lua în calcul odată cu retragerea sa de la echipa spaniolă.Olteanul are de ales între a-şi continua Fostul atacant al lui Getafe, Gheorghe Craioveanu, are mai multe oferte pe care le-ar putea lua în calcul odată cu retragerea sa de la echipa spaniolă. Olteanul are de ales între a-şi continua cariera de fotbalist la echipa la care s-a consacrat, Universitatea Craiova, sau posibilitatea de a trece în spatele ecranului tv. "Am vorbit cu Adrian Mititelu, m-a sunat de câteva ori şi mi-a făcut o ofertă foarte bună, mai ales că am 38 de ani. Poate vin, poate nu joc bine, şi o să spună lumea că am fost
puşcărie
la sfârşitul carierei", a declarat fostul fotbalist craiovean, care are însă ar putea ajunge comentator la o televiziune din Spania, care va transmite meciuri de la Campionatul Mondial din Germania. "O să mai mă gândesc, acum depinde şi de ce vrea
şefa
(n.r. soţia). Ea a spus că mă susţine în ce vreau să fac, dar am primit această ofertă destul de avantajoasă de la un post tv. Nu câştigam ca fotbalist la Getafe într-o lună cât îmi dau ei", a spus Craioveanu. "M-aş descurca bine în postura de om de televiziune pentru că în Spania se pune accentul în comentarii pe caterincă, ceea ce îmi place mie, tot timpul pe glume. Nu răguşesc repede", a adăugat fostul jucător. Craioveanu s-a declarat şi un fan al Braziliei: "Eu am jucat fotbal 20 de ani, am văzut multe la viaţa mea, însă o echipă care să aibă asemenea jucători, Kaka, Ronaldo, Adriano, dar mai ales acest fenomen, Ronaldinho, nu. Eu, dacă aş fi fundaş, deja mi-ar tremura chiloţii pe mine".