Acum vreo 40 de ani, Veronica Porumbacu, „matusa“ celor doi poeti cu aceeasi orientare limbistica (astazi onorabili senatori), cu o premonitie geniala, intuind recenta vizita a lui Basescu la Paris, scria in „Gazeta Literara“ o poezie care incepea astfel: „O, Europa/ Te simt in mine/ Te simt adânc in mine“. Pastorel, care nu ierta nimic, ii raspunde prompt: „O, sublima Veronica/ Eu credeam c-o ai mai mica/ Dar marturisirea clara/ Din Gazeta Literara/ Demonstreaza elocvent/ Ca in chestia matale/ Cu-adâncimi fenomenale/ Intra-ntregul continent“. Oarecum, lucrurile ramân cam la fel si astazi. Numai ca nu mai dorim o inseminare uterina a României in Europa, ci dorim ca Europa s-o ia la sânul ei pe România; care, fiind anemica, ar mai putea suge ceva pentru intremare. Dar oare dorim cu adevarat si aproape unanim sa intram in Europa? Chiar azi am urmarit pe internet principalele ziare; atâtea pozitii diametral opuse si in articole, si in comentariile cititorilor incât, comentând cu sotia aceste lucruri, am observat cum catelul nostru s-a apropiat de noi, privindu-ne cu compatimire. Parca voia sa ne spuna: „ce fericit sunt ca nu sunt om“. Incerc sa judec rational, si nu umoral. Salariul minim in România este ridicol de mic, chiar in raport cu noile intrate in UE. Ca sa nu mai vorbesc de infrastructura, de orasele noastre, unde crestem gaini in balcon, porci in baie si caii in sufragerii. Si atunci, optiunea mea spre UE nu este una doctrinara, de ploconire, de umilire, ci una rationala. Cei care doresc sa ma contrazica sa-mi explice mai intâi ce cauta milioanele de capsunari sau de alti meseriasi in Europa? Incercarile de a ne indeparta de Europa si de a ne apropia de cealalta parte au fost vizibile de la inceputul presupusei noastre libertati. In primul rând am fost anesteziati pentru a ni se implementa ideea ca asasinându-i pe Ceausesti am rezolvat totul. Aceasta se dorea