Finantarea clubului din Copou depinde, ca in orice structura democratica, de votul majoritatii Cu citeva decenii in urma, legendarul manager al Liverpoolului, Bill Shankly, lansa o fraza ce a ramas in istorie: "Unii isi inchipuie ca fotbalul e o chestiune de viata si de moarte. Fals! E mai mult decit atit". Astazi s-a ajuns intr-un punct in care s-a afirmat ca fotbalul este, alaturi de razboi, unul din cele doua jocuri universale ale planetei! Fara tagada, virusul fotbalistic pare mai de necontrolat decit cel aviar, la moda in Romania. Firesc, intr-o lume ce cuprinde, conform sondajelor, miliarde de persoane "dependente" de fotbal, de la pustii surprinsi, intr-o memorabila fotografie, batind mingea printre tancurile din fosta Iugoslavie pina la jucatorii ce au doborit un nou prag inimaginabil de salarizare (10 milioane de euro anual), orgoliile si pasiunile devin necuantificabile. Astfel de sentimente sint vizibile de ani buni si in Iasi, un oras care a picat destul de des testul capacitatii tribunelor stadionului din Copou, atit inainte de '89, cit si dupa, chiar si atunci cind Politehnica evolua in divizia C. De citeva zile, Iasul vorbeste mai putin despre Mondialele ce bat la usa, despre ultimele doua meciuri ale Politehnicii ori chiar despre situatia uneia dintre cele mai populare personalitati actuale ale comunitatii, Ionut Popa, subiectul de baza fiind hranirea echipei-fanion a Iasului prin cordonul ombilical legat la bugetul local. Interes, amuzament, stupoare si multe alte reactii mi-au stirnit comentariile iscate de faptul ca in ultimii cinci ani Poli a primit 2,1 milioane $ de la Primarie si ca baza sportiva din Copou, ce deserveste fotbalul si alte sporturi, va inghiti in total vreo 7 milioane $, atunci cind nocturna va fi instalata, pista de atletism montata iar terenurile de antrenament pentru echipa mare, copiii si juniorii de la Poli ori LPS vor fi gat