In 2000, in plina criza provocata de caderea FNI, FNA si a scandalurilor legate de BID si Banca Romana de Scont, unul dintre actualii oameni ai grupului "Catavencu", ziarist de prestigiu, reintrat recent in orbita lui SOV, a spus transant, la o emisiune televizata, ca nu-si permite nici un fel de comentariu. Vintu ar fi avut de suferit.
Intre timp, dupa ce Vintu a renuntat la pachetul de actiuni de la "Catavencu", acesta si-a pastrat aura unei voci credibile si echidistante a societatii civile. Atunci, in plina isterie nationala, am crezut ca da dovada de "onestitate", dar am inteles repede ca aceasta atitudine inseamna o culpa fata de cititori si interesul public.
Amintesc episodul pentru a risipi orice indoiala privind "independenta" in care ar fi lasati sa se desfete ziaristii din trustul din care acum fac parte televiziuni, radiouri si ziare.
"Catavencu" si protejarea intereselor lui Vintu nu sint un exemplu singular. In 2000, pe cind era proprietar al retelei "Monitorul", personajul s-a aratat deosebit de deranjat, de pilda, cind apareau articole critice la adresa prietenului sau, Radu Timofte, ajuns proaspat sef al SRI.
Vintu solicita concedierea ziaristului care indraznise sa-i supere amicii si interesele, si numai pozitia abila a stafului editorial a inghetat conflictul. Spun aceaste lucruri din experienta proprie, pentru a risipi iluziile acelora care cred ca Vintu nu are interese editoriale.
Oricit s-ar bate in piept, asa ceva exista cit nu sint puse in pericol interesele majore sau doar daca doreste sa demonstreze ceva. Restul e poezie.
Intr-un fel, strategia lui Vintu e eficienta si singulara. In anii de cind a ajuns de la Roman la Bucuresti, adversari nu i-au fost politicienii sau Justitia, ci voci din presa. Anihilarea celor mai penetrante si inteligente voci ale societatii civile se face prin "
