O poveste miraculoasa, despre niste maicute greco-catolice, pe care ura celor printre care traiesc nu le-a facut sa renunte la telul vietii lor: ingrijirea unor copii orfani si nefericiti. Uneori, ingerii sunt printre noi.

Soarele negru

Era in 1997, in mai. Dealul Cserehat, aflat deasupra orasului Odorheiul Secuiesc, inverzise. De jur imprejur, colinele blande, impadurite, erau sagetate de glasuri de pasari, soarele diminetii era sus pe cer, iar jos, in vale, oraselul parea mai linistit ca niciodata in mijlocul primaverii. Cele patru maicute greco-catolice erau fericite. Uriasa cladire ce urma sa devina o casa pentru copii orfani si saraci era terminata. Totul se petrecuse ca intr-un vis. O fundatie elvetiana finantase marea constructie, era gata chiar si micuta capela pusa in mijlocul cladirii, ca o inima. Totul parea perfect. Nedespartite de crucifix si rozariu, maicile se rugau zi si noapte pentru ca rostul sa le fie implinit. Sa vina ziua aceea in care glasurile copiilor sa le umple auzul si sufletul de bucurie si de lumina. Dar cineva hotarase altfel. Pe 27 mai, tocmai cand maicile implineau canonul zilnic al rugaciunii, dealul Cserehat a fost cuprins de vuietul unor strigate de razboi. Speriate, calugaritele au iesit in curte sa vada ce s-a intamplat, dar inainte sa inteleaga ce voiau de la ele oamenii aceia furiosi si dezlantuiti, au fost imbrancite, lovite, injurate si tarate de par. Tortionarii lor vorbeau ungureste. In fruntea lor se afla chiar primarul orasului Odorhei, care isi chemase la lupta concetatenii, pentru a alunga cu ciomagul cele cateva maicute greco-catolice, pentru crima ca vorbeau romaneste. "Poporul", populatia maghiara a orasului, nu le voia. Locul lor nu era acolo, intre secui, si nici copiii din alte parti ale tarii nu aveau ce cauta in casa de pe dealul secuilor, Cserehat. Calcate in picioare, insangerate, maicile