Înfiinţată în 1959, secţia de handbal a Clubului Sportiv Rulmentul Braşov, s-a afiliat la Federaţia Română de Handbal, pe 13 septembrie 1960, la insistenţele unui fost mare atlet al ţării, campion naţional şi balcanic, Victor Pop. În 1962 a câştigat campionatul Regional, un campionat deosebit de puternic, în faţa unor centre, precum cele din Sighişoara şi Mediaş, pe atunci, printre cele în care s-a născut sportul cu mingea mică la semicerc. A câştigat barajul de promovare în „A”. Din acel moment, Rulmentul a fost prezentă pe prima scenă în 38 de ediţii din cele 48, câte s-au consumat. Revin cu acest remember, pentru că în toamna trecută se aniversau 45 de ani de la oficializare. În această primăvară s-au aniversat 25 de ani de la cucerirea primului titlu de campioană şi a primei Cupe a României. Pe parcurs au mai fost obţinute alte două medalii de argint şi două de bronz.
Cum se putea mai bine omagia un sfert de secol, decât printr-o recidivă, o recidivă realizată prin cucerirea detaşată a unui nou titlu de campioană şi a unei noi Cupe, în care nu a cunoscut înfrângerea. Ca un corolar al acestei îndelungi activităţi, rulmentistele şi-au adus în panoplie şi un trofeu continental, „Cupa Challenge”.
Vom parcurge succint, drumul parcurs de campioane în sezonul care s-a încheiat odată cu manşa a doua a play – off-ului, naţionalei cu Serbia – Muntenegru.
Un sezon cu
obiective îndrăzneţe
Campionatul 2004/2005 se încheiase cu ocuparea locului 5, loc ce putea fi îmbunătăţit dacă anumiţi factori ar fi fost pe măsura eforturilor echipei. Era primul an competiţional în care conducerea tehnică a fost preluată de fosta mare handbalistă, de-a locului, Mariana Târcă. Pentru sezonul recent încheiat, un aport deosebit l-a avut venirea ca investitor a firmei „Urban”, prin Theodor Florescu, un mare iubitor al sportului. Obiectivul îndrăzneţ al noul