Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Piata Universitatii a intrat in geografia Europei democrate"

Publicat in Romania Libera, luni 5 iunie 2006 ·

In urma alegerilor parlamentare si prezidentiale din 20 mai 1990, FSN a primit 66%, iar Ion Iliescu, 85% din voturile electoratului. Rezultatul alegerilor nu a surprins pe nimeni in mod deosebit: pe de-o parte se stia ca oamenii FSN-ului aveau planuri de fraudare a alegerilor, iar pe de alta parte, in provincie, preponderent in mediul rural, propaganda oficiala, de partid si de stat, prin intermediul unicului post de televiziune subordonat puterii, isi atinsese telul. Castigarea alegerilor de catre Iliescu si FSN a schimbat si planurile manifestantilor din Piata Universitatii. Desi rezultatele erau considerate ca fiind discutabile, dorind sa respecte optiunea votantilor lui Iliescu, reprezentantii principalelor asociatii din Piata Universitatii au decis retragerea oficiala din zona "Kilometrul 0 al democratiei", insa au anuntat ca nu renunta la revendicarile pentru care protestau de saptamani la rand. A fost stabilit un nou program al protestelor de strada. Mai precis, s-a luat hotararea de a se manifesta la modul sustinut, organizat, in special la fiecare sfarsit de saptamana. Cu toate acestea, manifestatia din Piata Universitatii nu s-a incheiat, fiind sustinuta prin prezenta permanenta a unor persoane fizice, a unor organizatii care nu au semnat comunicatul de retragere si, bineinteles, prin continuarea grevei foamei de unii protestatari. O parte din corturi au ramas in fata Teatrului National, iar statia de amplificare a fost coborata din balconul Universitatii pe trotuarul de langa fantana. "Acceptam termenul de instigatori" Sute de personalitati s-au exprimat de la tribuna democratiei din Piata Universitatii, de la balconul Universitatii, pana in ultimele zile care au premers retragerii organizatiilor din zona. Printre acestia si cunoscutul eminescolog, filosof, eseist si traducator, profesorul Petru Cretia: "Am fost acuzati in ultimele zile de instigare ir

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canada: Virusul gripei aviare a fost depistat la un adolescent pentru prima oară

News.ro acum o ora
Un adolescent din Canada a fost testat pozitiv pentru gripa aviară. El este în prezent internat într-un spital pentru copii cu gripă aviară cauzată de tulpina H5 a virusului, potrivit Ministerului Sănătăţii din provincia British Columbia, situată în

Donald Trump a câştigat şi în Arizona. Republicanul s-a impus astfel în toate cele şapte state-cheie

HotNews acum 56 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie, promisă a fi „paşnică” de Joe Biden, rel

SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina, relatează WSJ

News.ro acum 3 ore
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters. WSJ a

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Reuters: SUA şi Marea Britanie lansează atacuri asupra capitalei Yemenului, Sanaa, şi în alte zone, susţine Al Masirah TV

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi Marea Britanie au lansat atacuri asupra capitalei Yemenului Sanaa, guvernoratului Amran şi asupra altor zone, a relatat, duminică, Al Masirah TV, principala televiziune a mişcării Houthi, scrie Reuters. Presa deţinută de Houthi şi l

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 3 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Echipa lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat strategul republican care spunea că „Crimeea a dispărut”: „Nu lucrează pentru președinte și nici nu vorbește pentru el”

HotNews acum 11 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că strategul republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vorb

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 13 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

O navă a companiei Maersk, suspectată că transporta arme pentru Israel, nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol

News.ro acum 10 ore
Guvernul spaniol a refuzat sâmbătă să permită unei nave container aparţinând companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras. Potrivit presei spaniole, nava ar fi transportat arme pentru Israel, relatează AFP. În ur

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 10 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

7°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°