Crucea de nuiele
In iarna anului 1997, paseam tematoare pragul unui cabinet medical. Acuzam dureri discrete la nivelul regiunii mamare drepte si prezenta unui nodul greu sesizabil la palpare. Investigatia medicala a evidentiat caracterul benign al tumorii si m-a convins de absenta vreunui pericol in cazul disfunctiei semnalate. Mi-am spus ca o sa treaca si ca timpul va lucra in favoarea mea. N-a fost asa... Sapte luni mai tarziu, boala a devenit deosebit de agresiva si am primit diagnosticul de carcinom invaziv in faza preterminala, cu o tumora de 8 cm inoperabila.
In vara anului 1998, treceam, in genunchi, pragul unei vieti noi, din nefericire dramatica, dar aveam sa cunosc, cu inocenta renascuta, o zona a existentei neglijata pana atunci: credinta. Pe calea mea, la inceput plina de frustrari, multi oameni mi-au intins o mana de ajutor; lor le datorez recunostinta; dar cea care m-a invatat sa cunosc limbajul iubirii si sa pretuiesc binefacerile ei a fost rugaciunea.
Aflata si acum pe aceasta cale, sprijinita in toiagul rugaciunii, imi plec genunchii si imi inclin fruntea multumind Bunului Dumnezeu!
*
Toate drumurile pasilor mei, toate cararuile fosnitoare - racoroase ori fierbinti - ale gandurilor mele fugeau acum pe langa mine, esuand brusc in inertia unei confuzii seci si indepartate. Undeva, la capatul lor, ramasesem eu, nici pe pamant, dar nici in cer, plutind neputincios si haotic intr-un desert de verdicte, cuvinte, vorbe rostite ori nerostite in cabinete, in saloane, pe culoare de spital: "incurabil", "inoperabil", "invaziv", "prea tarziu", "metastaza"..., toate cuprinse in imperiosul "acum" pronuntat de medici, fara azi, fara ieri si fara maine. Asa eram eu in vara anului 1998, straina mie si lumii, sustrasa placutelor si obisnuitelor desertaciuni, intr-o punitiva abandonare de sine, in afara drumurilor pe care le
