I se spunea "Zburatorul". Si chiar era! Geniul baletului romanesc. Purtat de glorie si de dorul de libertate spre alte zari, desi a devenit si acolo celebru, nu uita sa se intoarca din cand in cand si acasa, pentru a starni din nou aplauze si ovatii, asa cum s-a intamplat la recenta premiera de la Opera Nationala din Bucuresti: "Simfonia fantastica" de Hector Berlioz.
Gigi Caciuleanu - "Plecarea mea n-a fost o fuga. A fost o ramanere"
Pe strada Frumoasa, la scoala de dans
- Prin anii 60-70, spectacolele de balet ale Operei din Bucuresti se jucau cu casa inchisa. Lumea se inghesuia sa vada un dansator ce parea venit de pe alta lume. Un zburator: Gigi Caciuleanu. Cum iti mai amintesti de anii aceia solari? De unde venea dansul tau care a facut epoca?
- Am descoperit dansul prin notiunea de libertate, la varsta de... 4 ani. Mama mea, Mira (noi toti ii ziceam Minta) m-a dus la lectii de dans dintr-un motiv foarte egoist: eram tare neastamparat, ma miscam tot timpul prin casa, intr-un du-te-vino zapacitor. Asa ca m-a dus binisor pe strada Frumoasa, la Scoala de dans, undeva in apropierea "Casei cu pisici". Asa ii spuneam eu pe-atunci palatului Enescu, splendoarea aceea de casa strajuita de cei doi lei mari din piatra. Lectiile de dans pentru copii erau tinute pe-atunci de Nuti Dona, o frumusete de femeie - fosta Miss Romania. Din prima clipa a sosirii mele la clasa, am fost foarte impresionat de niste "doamne" seducatoare, care aveau vreo 10-11 ani, imbracate cochet, cu "tutu"-uri, si stateau insirate la bara de dans. Dupa prezentari, am fost dus si eu la bara. Nu mi-a placut acolo. Am inceput sa urlu, si-atunci Nuti Dona m-a luat in brate ca sa ma consoleze. Si-n acea clipa, vazandu-i mai de-aproape ochii aceia albastri si parul acela blond, mi-am luat inima in dinti si am cerut-o in casatorie. Pe-atunci ceream toate doamnele in cas
