Zilele trecute am avut o intalnire cu o prietena de-a mea, tractorista ca si mine, colea, intr-o carciuma din buricuâ targului. Venise din Anglia, unde s-a stabilit acum muuuulti ani, intr-o vizita oficiala de prietenie, in tara noastra, Republica Romania, ca sa-si vada parintii si prietenii si colegii, cat si alti oameni buni. Ei, treaba e ca prietena asta a mea mai are o prietena, extrem de inimoasa. Genul doritor sa te-ajute chiar daca tu nu i-o ceri, genul care aproape ca te obliga sa-i accepti ajutorul, ca altfel scoate bazooka si te sparge la nas.
Prietena prietenei mele aproape ca a obligat-o pe G. (tractorista in cauza) sa-si faca un control ginecologic la unul dintre spitalele romanesti. Invatata cu spitalele britanice, G. (romanca, altfel) mi-a descris socata o situatie cu care oricine altcineva dintre noi e mai mult decat obisnuit. Pentru ea, jegul de pe culoarele spitalelor era ceva strigator la cer "pentru o tara care se zbate sa intre in Europa". Cu ochii beliti cat cepele, mi-a povestit cum doctorita a intarziat trei sferturi de ora si cum a chemat-o pe ea mai intai, punand-o in situatia cel putin jenanta de a trece peste rand, de a intra, cum ar veni, prima in cabinet. Mi-a povestit apoi cum asistenta si doctorita s-au crizat amandoua, instantaneu, cand au vazut frotiul: "Bine c-ati venit, ca altfel nu stiu ce s-ar fi putut intampla". Apoi mi-a povestit cum au chemat-o, cu durere-n glas si cu teroarea crispata pe figuri, a doua zi, sa-si ia rezultatele analizelor. Cum a dormit de prost in noaptea urmatoare. Cum si-a imaginat c-o sa moara lent, in chinuri groaznice. Cum s-a imaginat cu parul cazut in urma sedintelor de chimioterapie. Un fel de Am...lie Poulain pe care-o busea plansul gandindu-se cat e ea de buna. Cum o sa fie lumea fara ea. Cum or s-o planga toti oamenii. Cum or sa se faca emisiuni in direct in care sa se infiereze sistemul san
