Dintre nationalitatile conlocuitoare care populeaza municipiul Botosani, tiganii (sau romii, cum sint ei dezmierdati in ultima vreme) reprezinta o pata de culoare, o alunita mascata pe tenul rubiniu al populatiei majoritare.
Ei creeaza reflexul conditionat al protejarii portofelului cind le treci prin preajma, se manifesta zgomotos intr-o pasareasca greu de deslusit, zornaie babaroasele pe asfalt, fara teama de ghinion sau de politie, sparg seminte mitraliind cojile pe unde se intimpla. Asta in cursul saptaminii, fiindca duminica, zi de piata si implicit aglomeratie, merg la "serviciu ".
Ei fac parte din categoria de oameni ai muncii ce reprezinta idealul sindical: cu o zi lucratoare pe saptamina si sase libere.
Nu-i mai putin adevarat ca urmasii lui Raj Kapur si dusmanii RAJ "Ap " stiu sa se si distreze. Orice poate constitui pentru ei un prilej de distractie: o nunta, o taiere de mot, intoarcerea cuiva din Germania, o subtilizare de portofel doldora de continut, obtinerea unui permis de conducere, o judecata tiganeasca, o inmormintare. Mai ales o inmormintare.
Sint atit de frumoase inmormintarile la tigani incit, de smoala sa fii, si tot picura o lacrima de bucurie si de tristete. Fac glume pe seama repauzatului, se aseaza linga mort in sicriu si-l lovesc cu mina lui peste fata pe cel care vine sa-si ia un ultim ramas bun. Cite si mai cite. Nu demult, insotit de un prieten, am intrat intr-unul din cunoscutele restaurante ale municipiului.
"Mergeti mai bine la terasa. Am avut ieri o pomenire la tigani si acum trebuie sa dezinfectam ", ne-a sugerat ospatarul. De la el si de la patronul restaurantului am aflat cum a decurs intregul ritual pe care voi incerca sa-l redau cit mai fidel.
Inmormintare in pas vioi
Un cortegiu imens, cit un alai sindical, a strabatut cele mai importante artere ale oras
