Noua limba de lemn cuprinde obligatoriu sintagma in care se face o trimitere automata la „intrarea in Europa”, intr-un context sau un altul. Atita vreme cit ducem discutia in abstact toate sint bune si frumoase.
Insa imediat ce intram in detalii lucrurile se complica brusc pentru ca adesea e vorba de ajustari culturale majore nu tocmai simplu de absorbit de catre societatea romaneasca. Iar un astfel de subiect delicat este fara indoila acela al drepturilor minoritatilor sexuale.
Cit, pina unde pot fi ele extinse si mai ales in ce fel trebuie promovate ? Nu sint intrebari triviale deloc iar subiectul in general sperie. Si oricum inca declanseaza pasiuni aprinse chiar si in Occident.
Cu citiva ani in urma pozitia autoritatilor si a politicienilor romani in general era una mult mai rigida atunci cind intrau in discutie reglementari specifice pe acest subiect, intre altele si datorita temerilor de a nu intra in conflict cu Biserica Ortodoxa. Acum procesul de aderare la UE a provocat, cel putin la suprafata, schimbari de atitudine.
Iar in plan legislativ nici nu poate fi vorba despre discriminari, ar fi ceva cu totul inacceptabil de „ne-european”. Ceea ce nu inseamna insa ca dincolo de aceasta pojghita chestiunea e transata cu adevarsat in ansamblul societatii. Lucru pe care l-am descoperit la sfirsitul saptaminii trecute cu prilejul incidentelor provocate de parada Gay Fest din capitala.
In 2004 Rocco Butiglione, un catolic practicant, candidatul propus de Italia pentru pozitia de comisar al Comisiei Europene pentru Justitie si Afaceri Interne a fost respins de Parlamentul European pentru ca si-a exprimat in public dezaprobarea fata de homosexualitate desi a declarat ca in viitoare sa pozitie oficiala va avea grija ca minoritasile sexuale sa nu fie in nici un fel
descriminate. Curajul de a-si fi exprima onest i
