După numeroase amânări a avut loc serbarea copiilor. Motivul invocat de autorităţi, pentru amânare, a fost vremea nefavorabil.
În sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură "Eugen Nicoară" zeci de copii entuziaşti au asistat cu bucurie la reprezentaţiile pregătite cu mare atenţie de organizatori pentru ei.
După parada micuţilor din grădiniţele din oraş, a venit rândul şcolarilor, îndrumaţi de profesori, să dea mici reprezentaţii ale talentului lor, spre bucuria şi aprecierea spectatorilor.
Momentele inedite s-au ţinut lanţ. De la dansuri moderne, la cele populare, interpreţi de diverse stiluri muzicale şi nu în ultimul rând break-dance. Clovnii au făcut mici scamatorii spre încântarea celor prezenţi care au gustat din plin momentele hazlii. Totul s-a încheiat cu o ploaie de baloane colorate, bucuria generalizată a copiilor din Reghin fiind un indiciu clar pentru organizatori al succesului programului din acest an. (C.C.)
După numeroase amânări a avut loc serbarea copiilor. Motivul invocat de autorităţi, pentru amânare, a fost vremea nefavorabil.
În sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură "Eugen Nicoară" zeci de copii entuziaşti au asistat cu bucurie la reprezentaţiile pregătite cu mare atenţie de organizatori pentru ei.
După parada micuţilor din grădiniţele din oraş, a venit rândul şcolarilor, îndrumaţi de profesori, să dea mici reprezentaţii ale talentului lor, spre bucuria şi aprecierea spectatorilor.
Momentele inedite s-au ţinut lanţ. De la dansuri moderne, la cele populare, interpreţi de diverse stiluri muzicale şi nu în ultimul rând break-dance. Clovnii au făcut mici scamatorii spre încântarea celor prezenţi care au gustat din plin momentele hazlii. Totul s-a încheiat cu o ploaie de baloane colorate, bucuria generalizată a copiilor din Reghin fiind un indiciu clar pentru organizatori al succesului progra