Asupra fiecarei zile de la inceputul lui iunie planeaza, pentru multi dintre noi, amintirea unui alt inceput de iunie, de acum 16 ani. In urma cu numai cateva saptamani, dl Ion Iliescu a fost din nou chemat la Parchet, invitat ar spune dumnealui, pentru a da socoteala de ceea ce a facut atunci.
Fapt de neinteles pentru un fost aparatchik de rang inalt, care stia, inca de la inceputul carierei, ca nu poate ajunge in fata justitiei, orice ar face. Pentru ca justitia era pentru catei, cum spune fabulistul, iar ei, dulaii de curte, sunt exceptati. Ei puteau cel mult sa fie dati "la munca de jos", adica directori de fabrici sau, ca-n cazul nostru, la o editura.
In asta consta inovatia fata de sistemul impus de Stalin, in cadrul caruia ajungeau in fata plutonului de executie mai ales inaltii activisti de partid, fosti membri ai Politburo-ului, ministri, chiar sefii NKVD-ului si ai KGB-ului.
Dupa mineriada din iunie 1990, au aparut zeci de relatari ale atrocitatilor pe care le-au savarsit minerii in Bucuresti, dar si ale acelora savarsite de asa-zisii reprezentanti ai justitiei, care s-au purtat exact precum anchetatorii securisti de altadata.
Cele ce s-au intamplat la Magurele, ceea ce au facut anchetatorii de-acolo e comparabil doar cu metodele descrise de Soljenitin ca fiind proprii anchetatorilor KGB. Or, dl Ion Iliescu nu se considera responsabil de nimic din toate astea, desi era presedintele ales de curand si stie azi toata lumea ca i-a salutat pe minerii inarmati cu bate si lanturi ca fiind reprezentantii unui inalt civism.
Inalt exact atat cat statura morala a presedintelui comunist, ales prin vot liber si secret de o populatie care voia sa uite repede tot si sa mearga inainte. Spre ce? Nu stia asta, dar oricum, spre un hotarat "noi muncim, nu gandim". Toti aceia care credeau ca la noi avusese loc o revolutie si
