În vara anului 1994, călugăriţele carmelite plecate în lume pentru găsirea locului perfect de rugăciune, au ajuns pe valea pârâului Gudea, în comuna Stânceni. Platoul, prin mijlocul căruia curgea un pârâiaş, mărginit de culmi încărcate de brazi uriaşi, le-a făcut să se oprească din căutare, pentru că un loc mai frumos era imposibil de găsit.

Într-adevăr, locul ales pentru ridicarea Schitului Sfânta Cruce şi a bisericuţei cu Hramul Schimbarea la Faţă, s-a dovedit a fi unul binecuvântat. La început, preoţii locului le-au privit cu reticenţă pe măicuţele carmelite, crezând că acestea le vor lua enoriaşii. În timp însă, toată lumea s-a convins că locul este doar unul de rugăciune, porţile fiind deschise tuturor, indiferent de confesiune. Maica Stareţă Eliana ne spune că într-un loc unde principalul scop este rugăciunea, nu se poate pune problema limitărilor. "La noi în mănăstire suntem trei măicuţe carmelite şi un preot greco-catolic din Oradea. Pentru că toţi, catolici şi ortodocşi, suntem creştini, ne rugăm împreună. Bisericuţa pe care am înălţat-o cu multă dragoste are un iconostas, cum au toate bisericile ortodoxe, iar icoanele care îl împodobesc, le-am pictat noi măicuţele. Pentru pereţii bisericuţei însă, am apelat la specialişti, care într-un stil pur bizantin, drag nouă, au pictat scene biblice, cu sfinţi şi arhangheli proveniţi din amândouă riturile creştine. Inclusiv scena biblică a înălţării la cer este reprezentată şi cu nor şi cu o scară", ne spune

într-o limbă românească frumoasă, presărată cu accente franţuzeşti, Maica Stareţă Eliana.

Singurătate şi comunitate

Viaţa acestor trei călugăriţe este împărţită între slujbe, rugăciune şi meditaţie. Pentru că fiecare aspect necesită o atmosferă aparte, cele 24 de ore ale zilei au fost împărţite în două: viaţa în singurătate şi în comunitate. Asta înseamnă că îndatoririle vieţii monahale,