Pe masura ce trece timpul, unele grozavii, la care am fost martori, trebuie sa ne fie dovedite de altii.
Ca sa fim siguri ca n-am visat, ca am fost de fata. Incendierea cu buna stiinta a unei biblioteci publice e un lucru de necrezut. Aveam vreo zece ani, cand m-am nimerit pe un maidan din marginea Brailei, unde niste oameni afanau cu furcile mormane fumegande de carti. M-au lasat sa inhat un brat, erau albume de arta germane din colectia "Klassiker der kunst" pe care le am si azi, dar cand am revenit sa mai iau cateva, m-au gonit.
Un volum referind la "naprasnica risipire si distrugere, din jurul anului 1950", a Bibliotecii, mai bine zis a faimoasei Biblioteci a Gimnaziului Greco-Catolic de baieti din Beius (1828-1918), publicat de muzeografii oradeni Constantin Malinas si Iudita Caluser, m-a intors abrupt in epoca. Cei doi cercetatori au muncit doua decenii, ca sa faca lumina intr-o poveste care ar putea sa para, pe langa marile silnicii de atunci, cand in joc erau vieti, nu doar carti, colaterala. E uimitor cat reuseste sa tulbure citirea unui text, care nu mizeaza pe nici unul din atuurile romanului. Putini stiu ca dupa razboi s-au dat cateva legi de epurare a bibliotecilor si ca s-a lucrat cu indreptare de sute de pagini, privitoare la titlurile care trebuiau scoase din circulatie. Dupa un simulacru de "prelucrare a problemei", cand s-a permis unor profesori si bibliotecari responsabili sa selecteze la repezeala si sa salveze astfel o mica parte din fondul-tezaur, s-a procedat radical. La Beius, la fel ca in alte parti. Ca si cum, dupa ce castigasera razboiul cu nemtii, bolsevicii mai purtau unul, la fel de hotarator pentru Rusia, cu cartile invinsilor. Iata cum istorisesc autorii studiului momentul: "⦠cartile au fost impartite in doua categorii. Unele au fost transportate zilnic cu caruta la Fabrica de spirt din Beius, unde erau arse in cuptoare,
