Dan Voiculescu il bate la scris pe Ion Iliescu. Fostul presedinte al Romaniei a publicat cinsprezece carti in tot atatia ani, liderul conservator - saptesprezece, din 1989 si pana astazi.
Si ce mai opere! despre industrializare, privatizare, comercializare, tranzactionare, umanizare, toate insirate constiincios in biografia de pe site-ul Senatului, de unde autorul, cu bratele incrucisate, arunca o privire provocatoare.
Din desfasurator, lipseste insa „Adevarul despre Crescent” - cu certitudine, n-ar fi fost bine sa atraga atentia asupra acestui tulbure episod - si, mai ales, inca nescrisa „Adevarul despre Grivco”, care ar completa de minune „confesiunile” afaceristului multimilionar.
Din primul volum, am aflat doar cum, in 1995, ca intr-o poveste din „1001 de nopti”, un arab batran pe nume Sanbar i-a lasat mostenire nu propriei familii, ci slujbasului sau Voiculescu actiunile de zeci de milioane de dolari ale firmei Crescent.
Din al doilea, ar trebui sa ne lamurim ca Grivco, infiintata in 1992, nu are nici o legatura cu Crescent si nici una din ele cu conturile lui Ceausescu si Securitatea, senatorul economisind milioane de dolari din salariu pentru a-si pune pe picioare multimea de societati si fundatii.
Dan Voiculescu nu s-a impiedicat niciodata de explicatii cu privire la provenienta fabuloasei sale averi, se considera o victima a Securitatii si nu un prieten al acesteia, desi exista un straniu gol de 10 ani in dosarul care-l priveste, exact perioada cand facea import-export, la Bucuresti, pentru Crescent, considerata de unii paravan pentru tranzactiile fostei politii politice.
Voiculescu a sarit sprinten peste toate, continuandu-si ascensiunea politico-financiara care l-a adus pana in pragul Guvernului Romaniei. Conducerea PC, care-i urmeaza intocmai indicatiile, l-a propus, cu entuziasm, pent