Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul Ionut Popa a semnat un nou contract cu Politehnica

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 7 iunie 2006 ·

•Antrenorul Ionut Popa a semnat ieri, intr-un cadru festiv si in prezenta primarului Gheorghe Nichita, un nou contract cu Politehnica Iasi, valabil pe doua sezoane •Suma pe care tehnicianul o va incasa in aceasta perioada nu a fost facuta public, dar din cate se pare este vorba despre aproximativ 150 mii Euro •In primul sezon, Politehnica va avea ca obiectiv o clasare pe unul dintre locurile 1-8 •"Ionut Popa vine in intampinarea orasului", a spus Gheorghe Nichita, in timp ce antrenorul Politehnicii i-a propus primarului sa devina presedinte onorific la club •Astazi, Politehnica Iasi va intalni pe FC National, de la ora 17.00, in ultimul joc al acestei editii de campionat •Daca inving astazi, iesenii pot ocupa macar locul noua la finalul sezonului

Dupa ce Consiliul Local a aprobat luni suma de 30 miliarde lei (3 milioane RON) pentru sustinerea echipei de fotbal Politehnica Iasi, antrenorul Ionut Popa a decis sa-si prelungeasca intelegerea cu gruparea din dealul Copoului. Astfel, tehnicianul in varsta de 53 de ani a semnat ieri, intr-un cadru festiv si in prezenta primarului Gheorghe Nichita, un nou contract cu Politehnica Iasi, valabil pe doua sezoane. Desi suma pe care o va incasa in aceasta perioada nu a fost facuta inca publica, din cate se pare antrenorul lui Onut si compania va lua in cei doi ani de contract aproximativ 150 mii Euro. Atat presedintele Sorin Boca, dar si Ionut Popa au anuntat ca suma va fi stabilita la intoarcerea din vacanta, ultimul cuvant urmand sa-l aiba Consiliul Director al Politehnicii. In sezonul viitor, gruparea din Copou va avea ca obiectiv o clasare pe locurile 1-8, Nichita anuntand ca aceasta este pozitia maxima pe care poate sa o atace gruparea lui Ionut Popa. "Daca am fi avut mai multi bani sau macar mai mult sprijin din partea societatilor comerciale din oras, poate ca am fi putut spera la mai mult. In aceste cond

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°