Divizia A îşi va desemna campioana. Steaua şi Rapid sunt despărţite de două puncte în clasament şi ambele echipe vizează victoria în ultima etapă. Rapidul - pentru a spera, iar Steaua - Divizia A îşi va desemna campioana. Steaua şi Rapid sunt despărţite de două puncte în clasament şi ambele echipe vizează victoria în ultima etapă. Rapidul - pentru a spera, iar Steaua - pentru a deveni automat campioană. În cazul în care Steaua remizează la Vaslui, iar Rapidul câştigă, la egalitate de puncte, giuleştenii ies campioni. Roş-albaştrii ştiu că nu vor avea viaţă uşoară în Moldova, finanţatorul vas-luienilor, Adrian Porumboiu, declarându-şi, în repetate rânduri, ambiţiile: "Respectăm Steaua, este o echipă galonată, dar Vasluiul nu va sta cu capul plecat şi cu genunchii îndoiţi ca Steaua să ia campionatul. Meciul se va juca pe teren, nu prin cine ştie ce catacombe", a precizat omul de afaceri care nu va suplimenta prima obişnuită de victorie a jucătorilor săi. La ora meciului, arena de 10.000 de locuri va fi arhiplină. Deşi suporterii steliştii au rezervate doar 1.000 de locuri, se pare că numărul fanilor prezenţi va fi mult mai mare. "Am informaţii conform cărora steliştii ar putea fi în majoritate pe stadion", a afirmat managerul general al roş-albaştrilor, Mihai Stoica. Vestea despre războiul Stelei a ajuns şi în Portugalia, acolo unde portarul Carlos a declarat pentru "O Jogo": "Să sărbătoreşti după ce ai învins adversarul, mai ales în ultima etapă, este o senzaţie unică!".
"Minerii" au acceptat banii lui Gigi
Cealaltă partidă a zilei de interes maxim se va disputa la Petroşani, acolo unde Jiul va întâlni Rapidul. Pentru a fi sigur că "minerii" vor fi motivaţi exemplar, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, le-a promis jucătorilor petroşăneni câte 5.000 de euro pentru un egal, gest acceptat de conducerea Jiului. "Noi vom juca la victorie, în primul râ