Stateam agatat de o bara de metrou bucurestean si, din lipsa de peisaj, urmaream zborul unei muste. Nici astazi nu am gasit raspunsul la intrebarea „cum poate ajunge o musca sa circule cu metroul?“. Zig-zagând aerul de subterana, amintita musca se asaza silentios pe parul blond al unei domnisoare. Domnisoara era trista, iar musca, probabil o musca sensibila, paraseste intristatul cap blond. Planând bâzâicios ia in primire mâna paroasa a unui grasan intre doua vârste cu o mutra plina de lehamite. Inghiontita de degetele paroase, musca aterizeaza la punct fix pe fotografia unei vampe cu nume de zavor. Agasata madama, care citea textul adiacent, zvârleste nervos cu ziarul, trântind bicisnica musca in praful metroului. Musca, perseverenta fiind, decoleaza pâna pe suprafata nichelata a unui cd-player. Doi ochi de adolescent urmaresc amuzati plimbarea urgisitei zburatoare. Privesc si eu incântat de peisajul primei perechi de ochi veseli intâlnita de-a lungul a vreo opt statii de metrou. Ni se intâlnesc privirile si zâmbim amândoi. Musca, panicata, dispare... caci nu stiu daca ati observat, dar mustele sunt speriate de zâmbete. Din pacate, la noi, oamenii nu zâmbesc prea mult, fie ca se afla intr-un metrou ori pe strada, intr-un autobuz sau stationând la un semafor. Cele mai dese expresii faciale intâlnite sugereaza fie lehamite, fie tristete, fie agasare. Si prin ziare de obicei sunt notate si indelung comentate doar evenimentele catastrofale, ce sa mai vorbim de televiziune, unde domnesc categoriile apocaliptice. Locuim deci pe marginea prapastiei. Aparitia unui eveniment pozitiv ar trebui asadar cu atât mai mult celebrata si frecvent amintita. Vom trai astfel de evenimente pozitive in lunile ce urmeaza. Coincidenta fericita intre declararea via internet a lunii iunie drept luna româneasca de lupta impotriva manelelor si o serie incredibila de concerte ce au loc intr-o pe