De la subţierea realităţii
la subţierea materialului narativ
La începutul anilor '90, am citit un interviu cu filosoful francez Jean Baudrillard. Mi-a rămas în minte ideea sa cum că asistăm la o subţiere a realităţii, că oamenii din societatea occidentală abia dacă mai "trăiesc" ceva, asta datorită faptului că viaţa lor urmează nişte trasee atît de clare. N-am mai putut găsi interviul. Am găsit o afirmaţie dintr-una din cărţile sale, Simulacra and Simulations (Selected Writings, Stanford, 1988): Illusion is no longer possible, because the real is no longer possible! ("Iluzia nu mai este posibilă, pentru că realul nu mai este posibil!"). Un articol semnat de traducătorul Georg Aescht vorbeşte, printre altele, de faptul că mass-media e "pe cale de a ne deposeda şi de restul de viaţă pe care ni-l mai lasă societatea şi de restul de conştiinţă pe care ni-l mai rezervaserăm noi înşine". ("Buna credinţă şi gurile rele. Dictatul corectitudinii politice şi obedienţa arhiepiscopului de Köln", Revista 22, 22-29 apr. 2005)
Înlăuntrul acestui cadru ideatic, poate că nu mai miră faptul că prozatorii (vest)germani, de după Böll şi mai ales de după Căderea Zidului de la Berlin, nu prea mai ştiau ce să povestească. Subţierea poveştilor este un ecou al acestei stări mizere ce se hrăneşte din crescînda reglementare/regularitate a vieţii, pe de-o parte, din accelerarea vieţii ca urmare a progresului tehnologic năucitor, pe de alta! O stare mizeră rezultînd dintr-o viaţă tot mai săracă în experienţe şi evenimente trăite direct de-ţi vine s-o aşezi între ghilimele - asta în măsura în care nu prea mai este propriu-zis viaţa noastră, ci una tot mai împrumutată, mai mult sau mai puţin la indigo, care se hrăneşte, îşi trage substanţa, "seva" zi de zi tot mai mult din mass-media, de la televizor, din tot felul de talk-show-uri, din telenovele, de la cinema, de la radio
