In anii ’30, soc in fotbalul german: o echipa care joaca fotbal. Un antrenor austriac venise la Schalke 04 cu stilul „Scolii Dunarene“ (Viena, Praga, Budapesta): pase scurte, combinatii, dribling. Arta. Modelul local era altul: pase lungi, geamat de tibie. Victorie, cu orice pret. Adica razboi. Dar Schalke demonstreaza ca arta e mai de succes si pe tabela, si in tribune! Ocazie unica: Germania putea fi Brazilia Europei, daca Nationala prelua „Stilul Schalke“ (zis „Morisca“). Ocazie ratata. in ’33 vine la putere Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani, starring Adolf Hitler. Fotbalistii devin „soldati politici“. Selectionerul Otto Nerz merge in Italia, la Mondialul din ’34, cu razboinici. Obtine numai locul 3, dar vede cum Italia triumfa molestind Scoala Dunareana.
Mai vede ceva: fondarea unui Club select. Azi, opera lui e vasta: toate Mondialele la care principiul „cel mai bun cistiga“ a fost usor modificat: „cistiga cine trebuie“. E un pacat capital, de unde porecla de „Clubul Pacatosilor“. Au inceput modest: in ’34, Mussolini cumpara niste arbitri, care gireaza demolarea „artistilor“ (pina in 1970 nu s-a permis inlocuirea jucatorilor accidentati). Vorbeam insa de national-socialism. Sepp Herberger preia Nationala in ’36. Vrea sa duca „Morisca“ la Mondialul din ’38. Führer-ul comaseaza echipele Germaniei si Austriei. Se alege praful.
in perioada ’39-’42, debuteaza, in meciuri cu Romania, artistii Helmut Schön si Fritz Walter. Schön va fi secundul si urmasul lui Herberger. Walter – „generalul“ din teren. Sepp Herberger: el ne-a spus primul ca „mingea e rotunda“, iar „meciul tine 90 de minute“. in ’54, Ungaria era, categoric, cea mai buna echipa din lume, neinvinsa de patru ani. Scoala Dunareana supravietuia, sub comunism. Herberger avea de ales: arta sau razboi? Prefera sa nu riste. „Clubul Pacatosilor“ era gata de noi primiri. Va inv
