Compania indiana de produse farmaceutice integrata, Ranbaxy Laboratories Limited (Ranbaxy) a anuntat joi finalizarea procesului de achizitie a 96.7% din actiunile Terapia S.A (Terapia) de catre Ranbaxy Netherlands BV., ca urmare a aprobarii tranzactiei de catre Consiliul Concurentei din Romania (CCR).
Anterior, compania anuntase achizitia pachetului de actiuni de la Terapia Holding BV pentru suma de 324 milioane de dolari.
Unificarea operatiunilor Terapia cu activitatile deja existente ale Ranbaxy in Romania conduce, potrivit informatiilor firmei indiene, la prezenta celei mai mari companii de generice de pe piata romaneasca si la marirea prezentei Ranbaxy pe pietele din CSI, caracterizate printr-un ritm de crestere rapid.
“Odata cu finalizarea tranzactiei, Romania devine a treia cea mai mare piata pentru noi in termeni de venit. Ne angajam sa transformam operatiunile din aceasta tara intr-un centru strategic pentru a servi nu doar pietele locale, ci si intreaga regiune Pan Europeana.
De asemenea, vom continua sa ne fortificam prezenta la nivel global, in special in zonele geografice cheie”, a declarat Malvinder Singh, CEO si Managing Director Ranbaxy.
Ca urmare a deciziei Adunarii Generale a Actionarilor organizata saptamana trecuta, Consiliul de Administratie al Terapia contine patru noi administratori numiti de catre Ranbaxy, respectiv Ram S. Ramasundar, Peter Burema, Pushpinder Bindra si Vasi Irimia.
“Acum obiectivul nostru este sa realizam integrarea celor doua organizatii in asa fel incat sinergiile acestora din punctul de vedere al cercetarii si dezvoltarii, productiei, alinierii produselor si distributiei sa fie resimtite repede si usor pe piata”, a precizat Peter Burema, Presedinte Ranbaxy pentru Europa, CSI, Africa si America Latina.
In primele trei luni ale acestui an, produc