Sînt Dragoş şi sînt dependent de jocuri pe computer. Bună ziua tuturor!
Am început să joc pe vremea cînd computerele se numeau "Cobra" şi erau realizate pe platforma Pipera. Costau 12.300 de lei bucata şi nu se puteau cumpăra decît aşteptînd luni întregi să-ţi vină rîndul sau dînd şpagă cuiva pe la poarta fabricii. Nu mai ştiu cum, dar în final am luat şi eu unul. Fireşte, cu motivaţia că îmi va servi, în primul rînd, la studiul matematicii şi al fizicii, materii cărora le eram dedicat cu tot trupul. Sufletul umbla brambura prin lecturi din camera cu cărţi interzise de la biblioteca oraşului, sau pe la echipa de handbal a oraşului, aflată în campionatul naţional la juniori.
Din acea zi am jucat la greu cam orice se putea găsi atunci pe casete audio. Dacă sînt persoane, care mă ascultă întîmplător, fără să facă parte din club, atunci le explic. Orice soft, la acea vreme, se salva şi se instala pe/de pe casete audio. Informaţia se putea chiar auzi - să auzi informaţia, ce s-a pierdut prin apariţia DVD-urilor! - sub forma unui scîrţîit foarte apropiat de tonul de fax. Casete audio nu se găseau, dar le foloseam pe cele cu muzică populară, care erau lungi (unele chiar de 90 de minute) şi se găseau peste tot pentru că nu le asculta oricum nimeni. Pe cea care se numea "Ieşi mîndruţo la portiţă" am înregistrat Winter Games şi Swamp, două dintre jocurile care mi-au mîncat zile şi nopţi din viaţă.
Pentru mine, trecerea de la ficţiunea din carte, la acţiunea din jocuri s-a produs lent, fără conştientizare. Trebuia oricum să citesc în continuare pentru bac, pentru teze, pentru orgoliile părinţilor şi, ce-i drept, din cînd în cînd şi pentru ale mele. Dar de jucat, nu poţi juca decît din plăcere. Şi mai apoi, din nevoie. Nu te mai poţi stăpîni, nu mai poţi amîna, viciul devine presant, te macină. Trecerea la alt nivel, progresul în scenariul jocului, curioz
