Fac parte din una dintre ultimele generaţii care şi-au petrecut copilăria citind şi/sau ascultînd basme - date/ povestite de părinţi, bunici, mătuşi ş.cl., redate de patefoane antice ruseşti... Am rîs, am plîns, m-am speriat, apoi, mult înainte de a auzi măcar numele Vladimir Propp, am început să "prind" structurile, repetiţiile. Şi, nu mult mai tîrziu, să le identific şi la cinema. Nu doar acolo unde te-ai fi aşteptat, în filmele Disney inspirate de poveşti (Frumoasa şi bestia, Mica sirenă etc.) şi nici în adaptările unor "clasice" ale literaturii fantasy ca Stăpînul inelelor sau Cronicile din Narnia. Ori în fantezii adolescentine gen Star Wars, ce nu au făcut decît să mute în spaţiu & să împăneze cu efecte speciale eterna luptă dintre Bine şi Rău. Ci, la fel de bine, în nenumărate filme de acţiune unde eroul trebuie să depăşească o serie de obstacole, în timp ritualizate şi aproape insuportabil de anticipabile, să se lupte cu supra-oameni (genii ale răului/ forţe supranaturale) şi chiar să pară, într-un anume moment, că a pierdut complet bătălia. Apoi să se redreseze brusc şi să salveze lumea/ţara/familia/fata sau ce avea el acolo de salvat. Şi nu zic întîmplător el, căci în multe basme ca şi în multe dintre filmele formatate după tipicul lor, eroul este bărbat. Gîndiţi-vă puţin la Schwarzie (de la Conan Barbarul şi Commando, pînă la Terminator sau Apocalipsa), la bancurile pe seama lui Bruce Willis (care nici nu mai ştie de cîte ori a scăpat umanitatea de la pieire). Sau la ultimul blockbuster apărut pe ecrane, de exemplu X-Men: Ultima înfruntare, în care mutanţii (simbol clar al alterităţii), sub conducerea unuia dintre cei mai răi şi puternici, vor să se războiască cu restul umanităţii ("normale") care a găsit o cură pentru gena X, dar se lovesc şi de rezistenţa acelora dintre ei care visează la un trai în pace, bună înţelegere şi armonie. Sau, de ce nu, M