Raportul oficial dat publicităţii ieri la Paris nu aduce nimic nou în legătură cu închisorile secrete ale CIA. Declanşat în toamna anului trecut, acest scandal ale cărui resorturi sunt destul de greu de descifrat a plecat de la o serie de alegaţii ale unei organizaţii civice - Human Rights - care pentru a funcţiona are nevoie de fonduri, iar pentru a obţine fonduri trebuie să producă ceva. Măcar valuri. Or, valuri a produs cu prisosinţă.
Nici n-ar fi fost greu, în momentul în care s-a ales o astfel de temă. Războiul declanşat de americani împotriva terorismului are, ca orice război, o grămadă de victime şi consecinţe colaterale.
Nu poţi să lupţi împotriva unui duşman care nu respectă nici o regulă fiind încorsetat de principii valabile pentru un cu totul alt tip de relaţie. Americanii au înţeles acest lucru şi au obţinut din partea administraţiei derogările necesare.
În aceste condiţii, CIA a procedat la o serie întreagă de acţiuni menite să smulgă dovezile prin care puteau fi contracarate eventualele acţiuni teroriste. Printre acestea au figurat şi interogatoriile mai neortodoxe luate însă în alte părţi decât pe teritoriul american, unde ar fi contravenit unor legi ce nu puteau fi călcate. Profitând însă de influenţa lor şi de principiul luptei totale cu acest flagel, au organizat centre secrete de detenţie şi de interogatorii în alte ţări. În Asia, în Africa, în America Centrală. Între aceste centre s-a desfăşurat un tranzit intens, care a survolat sistematic Europa. Ei bine, aceste zboruri codificate, purtând amprenta CIA au stârnit interesul şi imaginaţia civicilor şi a jurnaliştilor. De aici până la suspiciunea că pe acolo pe unde s-au făcut escale trebuie să fi existat şi ceva închisori secrete n-a fost decât un pas. Nu cred că în perioada de după 11 septembrie, vreo ţară democratică ar fi putut să se opună solicitărilor de tranzit american.
