Discutia despre criteriile de evaluare Miclea versus Hardau a inflamat deja destule spirite. Este salutara discutia care se poarta de o vreme in revistele 22 si Observator cultural. De felul cum se va solutiona chestiunea evaluarii cercetarii depinde evolutia pe termen lung a mediului academic si de cercetare din Romania. Ar fi pacat ca disputele generate de aceasta problema sa fie aruncate in derizoriul unor controverse parohiale.
Ca unii care au publicat in reviste ISI (Institute for Scientific Information) si ca membri ai asociatiei Ad Astra, care a promovat inca de la inceputul activitatii ei evaluarea universitarilor pe criterii ISI, ne permitem sa aducem citeva completari/lamuriri suplimentare despre sistemul de publicatii ISI si despre folosirea lui ca instrument in evaluare. Cum dosarul in chestiune este, deja, destul de voluminos, nu reluam prezentarea sistemului ISI, ne marginim sa raspundem obiectiilor implicite sau explicite care i s-au adus.
Publicatiile ISI nu sint, nemijlocit, o garantie a calitatii. Asa cum nu exista padure fara uscaturi, tot asa exista un factor uman cu pondere uneori insemnata, legat de publicarea in reviste ISI. Se poate intimpla sa ai un prieten editor-sef la o revista de calitate, si trimiti un articol care nu era, neaparat, de aceeasi calitate. Asemenea situatii, insa, sint mult prea rare ca sa dilueze calitatea publicatiilor ISI, rabatul care se face e de alt nivel decit sistemul viciat de la noi (in care referatul de specialitate lipseste de multe ori), si nu pot fi invocate drept pretext pentru neaplicarea criteriilor ISI.
Faptul ca un autor – sau o echipa de autori – reuseste sa publice in reviste ISI nu garanteaza altceva decit aderarea la anumite criterii, unanim acceptate, de calitate. Aceste criterii sint insa minime, fapt cu atit mai relevant cu cit revista in cauza este mai slab cotata d
