Conform Legii 463, din 4 nov 2004, medicii rezidenţi primesc dreptul de liberă practică doar după ce trec de examenul prin care devin medici specialişti. Măsura a intrat în vigoare pentru promoţia 2005, adică pentru peste 2.000 de absolvenţi din întreaga ţară, dintre care 35 rezidenţi la medicină dentară.

Rezidenţiatul este practic începutul carierei ca medic. Indiferent de specializarea aleasă, rezidenţiatul conferă viitorilor medici posibilitatea de a se perfecţiona şi de a fi recunoscuţi. În condiţiile în care examenul în sine reprezintă o încercare pentru absolvenţi, birocraţia mai pune câteva beţe în roate.

În primul rând este vorba despre examenul propriu-zis, a cărui bibliografie este disponibilă cândva în martie, ajustată apoi în mai şi de câte ori se mai iveşte ocazia. Anul acesta bibliografia nu este încă accesibilă candidaţilor, iar noutăţile apar în fiecare săptămână. Ultima ar fi că preparatorii şi asistenţii să nu mai fie numiţi direct rezidenţi, fără a da examenul.

În plus, conform legii, rezidenţii nu pot activa ca liber profesionişti până nu trec examenul de specialitate. Măsura îi afectează mai ales pe medicii rezidenţi dentişti, care trebuie să activeze doar în clinica de specialitate, pentru că altfel comit practic o ilegalitate.

Medicii dentişti sunt puşi într-o situaţie delicată, deoarece, la nivel de ţară există doar 35 de posturi disponibile – conform datelor din 2005. Mai mult, dintre aceastea majoritatea sunt disponibile la Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, iar restul la Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială. Drept urmare, orice rezident care ar dori să profeseze, plătit sau nu, la un cabinet privat, pentru a învăţa meserie, nu are drept de liberă practică pentru a face acest lucru. În plus, nici un medic dentist rezident nu poate să îşi deschidă un cabinet privat din acelaşi motiv, în timp ce absolvenţii care nu s-au