Avem "Mari români" înainte de a ne cunoaşte istoria. Am urmărit emisiunea cu pricina de pe TVR 1 şi din pricina numărului mare de personalităţi invitate, curioasă să le aflu părerea şi mai ales dornică să aflu cine sînt aceşti "mari români".
Din păcate s-au vehiculat aceleaşi eterne nume; eram într-un manual şcolar din care nu se putea ieşi sub nici un chip, din care nu se putea ieşi pentru că, de s-ar fi propus probabil alţi români, românii înşişi n-ar fi reuşit să-i recunoască, să se identifice, să-i asocieze cu ceva din istoria lor, cu alte cuvinte, nu i-ar fi reprezentat.
Nu sînt admiratoarea marilor personalităţi, poate şi pentru că opt ani de şcoală şi cinci ani de facultate am fost îndoctrinată cu Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Radu de la Afumaţi, Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu şi mulţi alţii, pavază şi zid înaintea eternilor turci.
Dar cum rămîne cu "micii români", cei care au făcut şi scris, practic, istoria acestei ţări? Sfetnici de taină şi boieri patrioţi, ţărani plătitori de bir şi soldaţi în vreme de război, mitropoliţi buni conducători ai turmei lor şi episcopi cărturari, cronicari şi poeţi, profesori şi ziarişti, miniştri şi funcţionari, medici şi generali etc.
Deschid ceaslovul şi vă prezint numai cîţiva dintre "micii români" pe care îi admir şi care au contribuit la scrierea istoriei uneori mai mult chiar decît cei păstraţi de memoria colectivă.
Aş începe cu marele postelnic Constantin Cantacuzino (+1663), grec la origine, căsătorit cu fiica domnului Radu Şerban (1601-1611), devenit mai român decît românii şi plasat în fruntea grupării româneşti aflată în acea vreme în luptă cu "partida grecilor" condusă, culmea, de un român din familia Bălenilor. Dar admiraţia mea se îndreaptă către modul în care a ştiut să-şi crească şi să-şi educe cei 12 copii, băieţii devenind toţi mari dregători, fe
