Cele doua cuvinte, cele mai scurte de pronuntat, da si nu, sunt cele care cer cea mai mare luare de minte. Pitagora Acum când tatii si tatele (n.b. tat = masculinul de la tata) deghizati in oameni politici isi exerseaza talentul si mai ales inteligenta, pe care si-o autoapreciaza ca fiind prea mare pentru o tara atât de mica, când afirmatii cu iz de hazna si latrina sunt prezentate drept judecati profunde, iar abundenta de jigniri si insulte cauta sa diminueze importanta unor acuzatii reale si grave, iata ca o initiativa a unui post de televiziune si a unui ziar central pare sa fie un dorit altaceva. Este vorba de campania publica de a-l desemna pe „cel mai mare român din toate timpurile“. Si chiar daca uneori ar putea fi interpretat partial ca un acelasi lucru, se incearca inlocuirea insultelor si a invectivelor cu judecati si luciditate. Actiunea aceasta este seducatoare si atractiva tocmai prin imperfectiunea si utilitatea ei redusa din punct de vedere material. Chiar titlul este ambiguu; de aceea, unii l-au propus drept cel mai mare român pe Ghita Muresan sau Gogea Mitu. Dar meritele acestei actiuni nu se refera la ea insasi, ci la problemele conexe pe care le genereaza. Ea constituie in primul rând un antrenament pentru drumul lung catre o adevarata democratie, deoarece invita cetatenii sa gândeasca, sa judece, sa compare, sa ia o decizie si sa-si exprime o opinie, opinie care, spre satisfactia lor, va fi luata in consideratie. Evident, un sector mic de populatie va participa la aceasta actiune; cei care utilizeaza internetul sau citesc ziare. Dar acest segment apartine partii active a societatii. Multe raspunsuri vor fi subiective, evenimentele mai recente, mediatizate puternic, vor fi mai usor de analizat. Dar aceasta deficienta prezinta si un avantaj; personalitatile (asa-zisele) contemporane vor fi analizate mai cu atentie, permitând multora sa constate ca,