Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli romanesti pentru un concediu linistit in UE

Publicat in Timpolis, joi 8 iunie 2006 ·

Romanii care doresc sa isi petreaca vacanta in strainatate, insa nu cunosc legislatia si nici obligatiile pe care le au in momentul in care solicita iesirea din tara sunt sfatuiti de politisti de frontiera sa se informeze inainte de a pleca la drum. Asta pentru a nu-si petrece concediile intre doua vami sau, mai rau, in postura de returnati din U.E. Desi legislatia in domeniu s-a simplificat in ultimul an, inca sunt necesare o multime de documente pentru calatoria in afara tarii. In Timis, numai in primele patru luni ale anului aproape 6.000 de persoane au solicitat telefonic informatii despre noua legislatie.Cum sa pleci legal din Romania Lipsa mijloacelor de intretinere, documentele necorespunzatoare, lipsa cazarii, nerespectarea reglementarilor in vigoare privind bunurile sau cantitatile de bunuri transportate, lipsa unui motiv intemeiat privind calatoria au fost principalele motive pentru care romanilor nu li s-a permis continuarea calatoriei in statele U.E. Conform reglementarilor in vigoare, romanii care calatoresc in statele membre ale Uniunii Europene sau in alte state pentru care nu este necesara viza de intrare trebuie sa prezinte la controlul de frontiera, pe langa documentul de calatorie, asigurarea medicala pentru intreaga perioada a sederii, biletul de calatorie dus-intors, cartea verde a autoturismului sau suma necesara asigurarii transportului (150 Euro). Romanii care nu vor sa aiba probleme trebuie sa mai dovedeasca detinerea unei sume minime in valuta. Astfel, pentru statele U.E. pentru o sedere minima de cinci zile sunt necesari 30 de euro/zi, dar nu mai putin de 150 de euro, iar pentru alte state, pentru care nu este necesara viza de intrare, e nevoie de 20 de euro/zi, dar nu mai putin de 100 Euro.

Dovada detinerii sumei minime pentru iesirea din tara se face prin prezentarea efectiva a sumei in valuta, a cecurilor de calatorie, cardurilor c

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 38 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 43 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 10 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 38 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 27 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°