Nu se mai mănîncă, cu siguranţă, aşa cum se mînca în copilăria noastră, pe vremea lui Ceauşescu, sau înainte. S-au cam dus - am mai spus-o -, gospodinele măiestre în prăjituri de casă, dar şi cele dornice să-şi dedice din bugetul lor de timp preţios acestei ocupaţii minuţioase şi cu succese trecătoare. Dar şi cele de tranziţie, în colanţi, care serveau Maximix şi Cola.
Acum găseşti mai curînd prestatoare sau utilizatoare de servicii. Prestatoare sînt gospodinele calificate, angajate la fast-food-uri sau restaurante, ca bucătărese.
Utilizatoare sînt şefele de familie, posesoare de copii sau, pur şi simplu, fete de firmă care vor o ieşire sau o aniversare "mai cu ştaif" (cuvînt - ştiu - ieşit din uz, şi înlocuit cu "fiţe").
Şi unele, şi altele îşi depun sau consumă produsul în instituţia plăcerilor gastronomice numită restaurant (sau bistro sau pub sau trattoria, taverna...). Acolo sînt observabile, din start, două principii: unul funcţional, al frugalului, abţinerii sau dietei mai mult sau mai puţin mascate; şi un altul - să-i zicem estetic - al amestecului apetisant cu tentă naturalo-exotică. De fapt, restaurantele des frecventate acum nu mai sînt cele neaoşe, în stilul "Nicoreşti"-ului de altădată (nu spun că nu au, şi acestea, publicul lor, vezi "Burebistele", cărora li s-a alăturat şi un "Decebal", lanţul "La mama" etc.). Nici chinezeştile care, şi ele, există, dar nu mai sînt atît de bine-văzute ca în anii '90, nici unul dintre ele nu şi-a căpătat o faimă destul de respectabilă. Ci mai curînd cele italieneşti, care au înflorit în diverse locuri din Bucureşti, cu o mîncare plăcută şi nu foarte complicată.
Există însă cîteva feluri care nu sînt neapărat specifice unui tip de restaurant anume, ci apar ca leitmotive ale mîncatului sănătos şi estetic de pretutindeni: legumele la grătar, de pildă, pe care le poţi găsi şi la "City Grill" (u
