5.000 de euro. După cum ne-a spus Francisc Minarcsik, organizatorul turneului, sunt semne că acest sport este pe calea cea bună, în ultimii ani existând un real interes din partea copiilor. Fost 5.000 de euro. După cum ne-a spus Francisc Minarcsik, organizatorul turneului, sunt semne că acest sport este pe calea cea bună, în ultimii ani existând un real interes din partea copiilor. Fost fotbalist şi tenismen, Minarcsik a plecat din ţară în anii "80, unde s-a apucat de management sportiv. El a dus mai mulţi austrieci în clasamentul ATP, dar cea mai bună performanţă a reuşit-o cu clujeanul Ciprian Porumb, considerat cel mai bun talent al tenisului modern, în anii "90, membru al echipei României de Cupa Davis.
Navetă între România şi Austria
Minarcsik are firmă de management sportiv în Austria, dar de anul trecut a înfiinţat şi la Oradea un club privat de tenis, împreună cu Clubul Sportiv Voinţa, Academia de tenis, după metode de învăţare inspirate din şcolile spaniolă, americană şi austriacă, pe care le-a frecventat. În esenţă, este vorba de cantonamente de până la trei luni, în care tinerii, pe categorii de la 10 la 18 ani, sunt instruiţi de dimineaţă până seara, atât din punct de vedere fizic, dar şi mental. A fost modernizată baza sportivă, care dispune inclusiv de bucătărie proprie. Turneul orădean este de categoria a IV-a naţională, jucătorii acumulând puncte. În intervalul de câteva luni de când a preluat jucătorii de aici, 12 la număr în prezent, a reuşit să-i ducă la majoritatea competiţiilor interne, câte două pe lună, dar şi la turnee din Ungaria şi Austria. Minarcsik susţine că ne aflăm în faţa unui reviriment în tenisul românesc, foarte mulţi copii promiţători îndreptându-se spre acest sport. "Avem sub observaţie mai mulţi elevi de perspectivă, care, în jurul vârstei de 15-17 ani, trebuie să se decidă dacă se îndreaptă spre profe-sion