Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţia PROLEMN fără oficialităţi

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 9 iunie 2006 ·

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ahmet Rifat Okcun, şi ministrul Industriilor turc, au fost oaspeţii companiei Prolemn, care a sărbătorit ieri inaugurarea celei de-a doua linii de producţie de feţe de uşi pe platforma de pe strada Ierbuş. Inaugurarea liniei de producţie în valoare de 25 de milioane de euro a fost umbrită de absenţa în masă a oficialităţilor naţionale şi locale, singurii reprezentanţi ai instituţiilor publice care au onorat invitaţia fiind din partea Instituţiei prefectului şi a Primăriei Reghin.

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ahmet Rifat Okcun, ministrul Industriilor turc şi un autocar plin cu directori din grupul Hayat, din care face parte şi Kastamonu Entegre, holdingul care deţine Prolemn Reghin, au participat ieri la inaugurarea celei de a doua linii de producţie de feţe de uşi, de pe platforma de pe strada Ierbuş. De altfel, acolo a avut loc prima parte a evenimentului.

Oficialii Prolemn au arătat că investiţia de 25 de milioane de euro, suma la care a fost estimată linia de producţie, este cea mai importantă investiţie turcească din România. Prin această investiţie, capacitatea de producţie a Prolemn va creşte cu 120%.

Conducerea companiei reghinene a subliniat că din momentul preluării Prolemn, în 1998, cifra de afaceri a companiei a crescut de la 1,2 milioane de usd la 36 de milioane de dolari cât s-a înregistrat anul trecut.

Cu toate că au lansat invitaţii la eveniment încă de săptămâna trecută, nici un ministru sau parlamentar din judeţ nu au răspuns invitaţiei lansate de Dogan Gureş, directorul general al Prolemn. Singurele oficialităţi prezente la inaugurare au fost subprefectul Burkhardt Arpad şi viceprimarul Reghinului, Sorin Pui. De altfel, patronii turci şi-au exprimat nemulţumirea faţă de absenţa în masă a reprezentanţilor judeţului, insensibili la cea mai importantă investiţie turcească în zonă.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 32 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 31 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 15 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 23 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°