Meritele lui Timotei Cipariu (1805-1887), de la a cărui naştere s-a împlinit anul trecut bicentenarul, nu sunt uşor de evaluat, pentru că avem în faţă un savant de secol XIX, comparabil cu B. P. Hasdeu în complexitatea operei. Nu şi în influenţa asupra lumii culturale româneşti. Dezavantajul canonicului de la Blaj a fost faptul că a activat în condiţiile politice limitate ale românilor din Transilvania de dinainte de Unire şi că filologia ardeleană era receptată dincolo de Carpaţi prin prisma exagerărilor latiniste, combătute virulent de Titu Maiorescu. Dar Timotei Cipariu a trudit ca un benedictin la tezaurizarea patrimoniului cultural românesc de până la el (psaltiri, tetraevangheliare, pravile, ceasloave, liturghiere, mineie etc.), adunat cu mult zel în excepţionala bibliotecă personală şi selectat în 1858 într-o Crestomaţie sau Analecte literare, aflată la concurenţă cu Lepturariul lui Aron Pumnul. Biografia sa de preot greco-catolic, cetăţean al patriei transilvane, român militant cu moderaţie pentru drepturile conaţionalilor, cărturar cu o vocaţie ştiinţifică foarte diversă şi cu o viziune cuprinzătoare asupra trecutului şi asupra contemporaneităţii, călător avid de lumea civilizată, literat şi gazetar - biografia sa este prin sine însăşi, prin toate sinuozităţile şi încercările ei, o mărturie culturală complexă, caracteristică pentru secolul al XIX-lea transilvan. Folosind două latinisme care i-au plăcut lui Timotei Cipariu, am putea spune că viaţa şi opera sa reprezintă împreună un testimoniu peculiariu, adică o mărturie specifică.

Pare că ar fi destul de uşor de distins în întinsa operă a lui Timotei Cipariu două sectoare bine delimitate, care solicită astăzi, pentru a fi evaluate cum se cuvine, competenţe adecvate. De o parte se poate situa opera ştiinţifică a filologului şi a lingvistului, construită pe o vastă erudiţie de istoric al limbii, l